Fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu s-a declarat, sambata, la Arad, ca fiind cel mai bun premier si, referindu-se la actualul prim ministru, Dacian Ciolos, a afirmat ca acesta nu isi asuma intrarea in politica, desi apare pe afise, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Va mai ramane un test, de data asta pentru domnul Iohannis, daca vrea sa aiba cel mai bun prim ministru sau vrea o maimuta. Pentru ca imi este greu sa inteleg comportamentul unui om care vrea sa fie prim ministru, spune ca e dezangajat politic, dar apare pe toate afisesele, merge la toate mitingurile PNL, imi da un sentiment de lasitate, de lipsa de curaj de a-si asuma, ceea ce pentru unul ca mine, care a fost si s-a calit in calitate comandant de nava, auzi sa nu iti asumi ce esti sau ce faci, este de neconceput. Totusi, Iohannis va avea de ales intre un foarte bun cunoscator al statului roman, intre un foarte bun prim ministru, adica eu, si un prim ministru care nu isi asuma sa intre si intr-o batalie politica, ci vrea sa ii fie servit la pat cu decretul de nominalizare pentru formarea guvernului”,?a declarat Traian Basescu.
Traian Basescu a mai spus ca presedintele Klaus Iohannis va trebui sa treaca un test dupa alegerile din 11 decembrie.
„Ce test va trebui sa treaca Iohannis… sa vada daca e mai bun ca mine. De ce? In 2012, eu l-am refuzat pentru functia de prim ministru in calitate de premier de la Grifco, si i-am spus ca am avut mai multa incredere in judecata mea ca sa-l mentin pe Emil Boc in functia de prim ministru, acum el va trebui sa recunoasca ca sunt mai bun decat el, sa ma numeasca prim ministru”,?a mai declarat Traian Basescu.
Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, a mai declarat?”PNL are totusi o margica de credibilitate pentru ca acolo s-a dus Vasile Blaga si a rasturnat galeata cu PDL-ilsti”.
„Este foarte greu …





