Un alt motiv pentru care s-a impus atunci amânarea cu o lună a examenului a fost faptul că doi dintre rectorii care făceau parte din Comisia de Rezidențiat s-au recuzat, fiind necesară înlocuirea lor.
De asemenea, examenul de rezidențiat din toamna anului 1996 s-a repetat în primăvara din 1997, după ce s-a dovedit ca examenul a fost fraudat – o parte dintre candidați au știut dinainte subiectele.
Examenul de rezidențiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe 17 noiembrie, se amână pentru data de 8 decembrie, a anunțat vineri ministrul Sănătății. Sorina Pintea a explicat că pentru organizarea examenului este necesară emiterea a 7 ordine de ministru, dintre care 3 comune – Ministerul Sănătății și Ministerul Educației – iar soluția unei Ordonanțe de Urgență, soluție vehiculată în spațiul public, nu este posibilă.
„Ne aflăm într-o situație fără precedent, să nu se poată organiza examenul de rezidențiat. 5.684 de absolvenți riscă să nu poată continua pregătirea”, spune Sorina Pintea.
„S-a ales data de 8 decembrie 2019, astfel încât rezidenții să nu fie afectați și să poată semna contractele în luna ianuarie”, a precizat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Sorina Pintea a precizat că Ministerul Sănătății a întocmit toate actele necesare, dar, din cauza faptului că nu există în acest moment un ministru al Educației, examenul nu se poate desfășura la timp. Sorina Pintea a explicat că pentru organizarea examenului este necesară emiterea a 7 ordine de ministru, dintre care 3 comune – Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Primul ordin comun vizează chiar metodologia examenului.
Sorina Pintea a adăugat că soluția unei Ordonanțe de Urgență, soluție vehiculată în spațiul public, nu este posibilă.
Ministrul Sănătății a acuzat faptul că președintele Klaus Iohannis putea numi un ministru al Educației, dar a refuzat să o facă. Sorina Pintea mai spune că Viorica Dăncilă i-a cerut din nou, ieri, lui Klaus Iohannis să numească un ministru al Educației.
Sorina Pintea mai spune că această amânare nu va afecta foarte mult examenul. „Studenții s-au pregătit pentru data de 17 noiembrie și nu e normal să aibă incertitudini. Dacă este să fac o glumă, studenții au două săptămâni în plus să învețe.”





