Cateva repere importante in evolutia industriei tampografiei, pentru cei interesati de acest domeniu dar si pentru cei mai curiosi din fire.
Inainte de 1956, industria elvetiana de ceasuri folosea imprimante manuale, in care utiliza gelatina in locul placilor de silicon din zilele noastre. Blocurile erau gravate mecanic si curatate manual cu lame. Era fara indoiala, o metoda bruta si consumatoare de timp. Mai tarziu, in 1965 apare prima imprimanta moderna, in Germania, realizata de un tanar pe nume Wilfried Philipp (care si-a dedicat mare parte din viata experimentarii si inventiile) si asta dupa numeroase incercari care au durat peste zece ani. A fost primul prototip oficial de imprimare prin tampon a fetelor ceasului.
Perioada cuprinsa intre 1971-1980 este marcata de aparitia primei masini de imprimare tampon electromecanica patentata, TS 100, la cea mai mare expozitie de materiale plastice K71 din lume, care a avut loc la Dusseldorf, Germania. Aceasta masina a creat cu adevarat senzatia, astfel ca 100 de masini de tiparire tampon au fost comandate de catre industriile elvetiene de ceasuri, marcand un nou inceput in ingineria mecanica. Asa se face ca in anii 90 tiparirea tampoanelor devine automatizata, pentru imprimarea bilelor, seringilor, casetelor etc. Procesul a fost unul modernizat.
Perioada 1995-2000 este marcata de mai multe avansari in tehnologia de tiparire prin pad. Industria a asistat la aparitia imprimarii cu laser, „Laser Markking sau Lase Engraving”, care a facut posibila gravarea si marcarea pe orice fel de substrat. A avut loc astfel, inlocuirea gravarii chimice. In aceasta perioada, aceasta metoda de tiparire a generat schimbari extraordinare si avansari sofisticate in tehnologia de imprimare.
Daca initial, tampografia era folosita de ceasornicari in decorarea cadranelor sau a altor accesorii ale ceasurilor, astazi imprimarea cu ajutorul tamponului reprezinta tehnologia ce permite imprimarea pe cele mai diverse obiecte din punct de vedere al formei si dimensiunii. Aceasta tehnologie poate fi folosita pentru imprimarea pe orice fel de suprafata: aplicatii industriale: butoanele tastaturii computerului, microcipuri, releuri, panouri, tastatura telefoanelor mobile, comutatoare, scara gradata a aparatelor de masura, apartaj electric, articole pentru birou, jucarii, produse promotionale: pixuri, brelocuri, cani, pahare de sticla, pahare plastic, scrumiere, brichete, insigne, calculatoare, ochelari, jucarii, articole sportive si alte aplicatii industriale. Proprietatile chimice si elasticitatea tampoanelor din silicon fac posibila imprimarea pe obiecte cu forme diferite: cilindrice, sferice, conice, dar si pe suprafete plane. Gratie proprietatilor chimice ale cernelurilor, pot fi imprimate tampografic diferite tipuri de materiale: carton, ceramica, hartie, sticla, metal, lemn, plastic.





