Ofiterul CIA care lucra in ambasada SUA de la Bonn, cand generalul de securitate Ion Mihai Pacepa a decis sa se predea, inainte sa puna in aplicare planul de a organiza un atentat vizand redactia Europa Libera, a vorbit,?pentru agentia News.ro, despre una?dintre cele mai controversate defectari din perioada comunista.?
Joe Wippl relateaza cum s-a predat Pacepa si cum a fost organizat scenariul in baza caruia generalul a fost predat politiei germane si apoi a ajuns in Statele Unite. Printre altele, el a povestit ca i-a luat hainele, portofelul si a creat?scenariul ca s-ar fi batut pe malul Rinului.
Episodul descris de Joe Wippl contine detalii despre modul in care Pacepa a mers la Ambasada SUA din Bonn si despre cum au decurs negocierile pentru defectare. ?”Pacepa a intrat Ambasada Statelor Unite in Bonn care, de fapt, era pozitionata in Bad Godesberg (n.r. – district al orasului Bonn) si diferenta este ca acum, ca sa intri intr-o ambasada americana, e ca intr-o fortareata. Dar atunci, oricine putea intra intr-o ambasada americana, iar el a urcat la cel de-al doilea nivel, la sectiunea politica si a intrat intr-un birou al unui ofiter specializat in politica ca sa dezerteze voluntar. Timp de patru-cinci zile au negociat”, povesteste Joe Wippl, in interviul pentru News.ro.
Fostul ofiter CIA spune ca americanii care lucrau in ambasada din Bonn voiau ca Pacepa sa fie interogat de cei mai buni specialisti, care cunosteau in cel mai mic detaliu realitatile din Romania comunista. Astfel, a fost adus un ofiter american relocat din Munchen pentru ca audierea si negocierea predarii sa decurga cat mai bine. Joe Wippl povesteste ca el monitoriza, sub acoperire, toate discutiile.
„Eu monitorizam, sub acoperire, aceste intalniri care aveau loc pana tarziu in noapte intr-un bar din Koln… ajungeam acasa pe la ora 2 sau 3 noaptea, iar la finalul saptamanii i-am implicat si pe germani in negocieri, pe cei de la BfV (Biroul Federal pentru Protectia Constitutiei)”, isi aminteste Wippl despre misiunea din 1978, din Bonn.
Inainte sa il predea pe Pacepa nemtilor, ofiterii spionajului american au creat un scenariu prin care generalul de securitate sa para ca si-a pierdut documentele in timpul unui jaf. Asa putea sa fie scos mai usor din Germania.
„Ceea ce am decis sa facem a fost sa-i luam hainele, portofelul, actele de identitate si am creat acest scenariu in care el s-ar fi batut pe malul Rinului. Malul Rinului din Koln este un soi de Cartierul Rosu din Amsterdam. Am fost acolo cu un prieten de-al meu si eu trebuia sa sun politia si practic i-am imprastiat documentele pe jos, apoi i-am aruncat costumul in Rin. Eu am sunat la politie si am spus ca are loc o incaierare. Vorbesc germana destul de bine, deci nu si-ar fi dat seama ca sunt american. Asa ca apoi am plecat pur si simplu, iar Pacepa a zburat in SUA”, isi aminteste Wippl.
Potrivit acestuia, jurnalistilor germani le-a luat o saptamana pentru a realiza ca a fost o operatiune speciala.In interviul pentru News.ro, fostul ofiter CIA descrie si relatiile apropiate dintre Pacepa si Nicolae Ceausescu. „Ceausescu, din cat inteleg, a innebunit, pentru ca pana la urma erau prieteni. Desigur ca era ca un subordonat, dar din ce inteleg Pacepa si nevasta lui mergeau la sotii Ceausescu pentru a lua cina sau pentru a bea ceva. Era mult mai mult decat un subordonat si Ceausescu a luat-o foarte personal”, mai povesteste Wippl.
Citeste si: Tradarea EROICĂ a lui Pacepa. Acum 37 de ani, seful SPIONILOR romani a trecut la americani
Ceva mai tarziu, Securitatea l-a angajat pe teroristul Carlos Ilici Ramirez, zis Sacalul, cu un milion de dolari, pentru a-l omori pe Pacepa in SUA. In cadrul a”Operatiunii 363″, Securitatea l-a trimis pe Carlos in SUA cu un intreg arsenal, care includea 37 de kilograme …





