Rugby-ul post-conavirus a stabilit un record în ceea ce priveşte numărul de spectatori în Noua Zeelandă, mai bine de 43.000 de persoane asistând fără nicio restricţie duminică la Auckland la victoria echipei locale Blues în faţa lui Hurricanes, o rivală din Wellington (30-20), pe miticul Eden Park, în cadrul Super Rugby Aotearoa.
Cei 43.000 de spectatori de la Auckland s-au adăugat celor aproximativ 20.000 adunaţi sâmbătă la Dunedin, în extremitatea sudică a ţării în care rugby-ul profesionist a sărbătorit revenirea pe stadioane, fără nicio restricţie pentru spectatori, pentru a asista la succesul echipei locale Otago Highlanders în faţa lui Waikato Chiefs (28-27).
La fel ca la Dunedin, în ciuda vremii răcoroase de la începutul iernii australe, spectatorii s-au arătat încântaţi să revină pe stadion în Noua Zeelandă, ţară de 5 milioane de locuitori care a fost puţin afectată de pandemie (22 de decese) şi care a ridicat luni ultimele restricţii, informează Agerpres.





