Deşi au căutat locul pe unde puteau să intre câinii în Grădina Zoo, îngrijitorii nu au depistat nicio gaură în gard, ceea ce îi face să creadă că patrupezii, care erau necipaţi, ar fi putut săpa o groapă pe sub gard şi au pătruns în arealul cangurilor, potrivit Agerpres.
„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.
Cangurii au murit chinuiți în propriul habitat. Unul avea piciorul rupt, iar altul avea abdomenul deschis. Reprezentanții Zoo spun că patrupezii nu au mâncat din cadavre.





