Continuă să fie una dintre cele mai sexy actrițe de la Hollywood cu toate că nu se mai află chiar la prima tinerețe. Charlize Theron s-a remarcat de-a lungul carierei prin câteva relații intens mediatizate, dar acum afirmă că este singură și disponibilă de 5 ani. Recent, aceasta a mărturisit cum trebuie să fie cel care o poate cuceri, dar și cine este genul de bărbat ideal pe care l-a cunoscut în viață.
A împlinit 45 de ani pe 7 august și este una dintre cele mai bogate actrițe din lume (are o avere estimată la aproximativ 160 de milioane de dolari).
Recent, Charlize Theron a discutat fără perdea despre viața amoroasă, precizând printre altele că este „șocant de disponibilă” de cinci ani de zile.
„Am fost, da, la câteva întâlniri, dar n-am mai ieșit cu bărbați de cinci ani. Sunt deschisă în schimb la sugestiile prietenilor mei de a merge la întâlniri și a cunoaște tipi. Sunt mereu deschisă la treaba asta” – Charlize Theron.
Cum trebuie să fie cel care să o cucerească
„Vinovați” pentru fericirea de care se bucură actrița în aceste momente sunt cei doi copii ai săi, Jackson (8 ani) și August (5 ani), ambii adoptați.
În altă ordine de idei, Charlize a precizat că nu faptul că este mamă o încurcă să aibă o relație, ci doar că momentan o zi din viața ei arată foarte bine și în aceste momente.
Vedeta a mărturisit însă că are multe discuții cu prietenele despre bărbați frumoși și că „flirtează din greu”.
Cu ocazia zilei lui Keanu Reeves (n.r. pe 2 septembrie a împlinit 56 de ani), Theron i-a făcut o urare specială acestuia spunând că este unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-a cunoscut, cel mai bun.





