Forţele de ordine au fost alertate în cursul dimineţii asupra situaţiei preocupante în care se află echipajul petrolierului Nave Andromeda, aflat la circa şase mile distanţă de insula Wight. Nu s-au înregistrat răniţi, iar o zonă se securitate de trei mile a fost stabilită în jurul navei.
”Poliţia colaborează în prezent cu partenerii noştri, în special garda de coastă şi poliţia de frontieră, pentru a soluţiona acest incident în deplină siguranţă”, afirmă un purtător de cuvânt al poliţiei.
Potrivit proprietarului navei, nu este vorba despre o tentativă de piraterie.
Această navă, încărcată cu 42.000 de tone de petrol, a plecat la începutul lunii octombrie din Nigeria şi urma să acosteze duminică în portul britanic Southampton.





