„Asta ar fi culmea. Niciodată nu pot fi toți mulțumiți și, de altfel, încă nu am finalizat negocierile. În momentul în care vor fi finalizate negocierile, în mod evident toate candidaturile la funcțiile de demnitate publică, indiferent că sunt de miniștri sau de secretari de stat, vor fi analizate în forurile statutare ale PNL și vom decide cei mai buni candidați ai partidului pentru portofoliile pe care le deținem”, a spus Orban, întrebat despre colegii care nu sunt mulțumiți de negocierile purtate de PNL cu USR PLUS și UDMR, potrivit Mediafax.
Bogdan și Sighiartău s-au folosit de sistemul de SMS al partidului pentru a transmite mesajul de convocare a BPN-ului, încercând astfel un puci vizându-l pe Ludovic Orban, care se afla în tot acest timp la negocierile cu USR-PLUS și UDMR.
În cele din urmă nemulțumiții din PNL au făcut un pas înapoi.
„Nu există neînțelegeri”, a insistat el într-o intervenție la Digi 24, adăugând că dezbaterea e firească.





