Echipa de experți pe care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a trimis-o în ianuarie la Wuhan, în China, pentru a realiza o anchetă asupra originilor pandemiei de Covid-19 îşi va prezenta public raportul în săptămâna de după 15 martie, a anunțat directorul OMS, potrivit AFP.
„Ştiu că numeroase ţări membre sunt nerăbdătoare să vadă raportul” şi „la fel şi eu, bineînţeles”, a adăugat directorul general al OMS.
Acesta a promis să ofere prioritate statelor membre „înaintea publicării” şi să le expună concluziile.





