Anunțul făcut de Roger Federer după eliminarea neașteptată de la Doha – Tenis

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​Roger Federer a părăsit turneul de la Doha în faza sferturilor, marele campion elvețian fiind învins în trei seturi de Nikoloz Basilashvili. La puțin timp după încheierea partidei, Mister Perfect a făcut un anunț pe rețelele sociale.

Astfel, Federer a luat decizia de a se retrage de la turneul de la Dubai (ATP 500), cel care va avea loc săptămâna viitoare.

Cum și-a motivat Roger decizia

„A fost minunat să revin în circuit, m-am bucurat de fiecare minut jucat din nou în Doha. Îi mulţumesc mult celei mai bune şi loiale echipe care m-a ajutat să ajung aici.

Am decis că este mai bine să mă întorc la antrenamente şi, ca urmare, am decis să mă retrag din turneul de la Dubai, de săptămâna viitoare” – Roger Federer, pe reţelele de socializare.

De știut:


De la ultimul meci oficial disputat înaintea turneului de la Doha, Federer a trecut prin două operații la genunchi.

spot_img