Rusia a anunțat miercuri că și-a rechemat ambasadorul rus pentru Statele Unite pentru consultări, asigurând totodată că dorește să evite „degradarea ireversibilă” a relațiilor cu Washingtonul, care sunt „într-un stare dificilă” de ani de zile, relatează AFP.
Potrivit unei declarații a Ministerului rus de Externe, ambasadorul Anatoly Antonov a fost chemat la Moscova „pentru consultări pentru a analiza ce să facem și încotro ne îndreptăm în ceea ce privește relațiile cu Statele Unite”.
Întrebat de prezentatorul emisiunii ”Good Morning, America” George Stephanopoulos care vor fi aceste consecințe, președintele SUA a spus: ”Veți vedea curând”.
De asemenea, întrebat dacă el crede că Vladimir Putin este un ”criminal”, Biden a răspuns: “Mmm hmm, da, cred că da”.
În același timp, președintele SUA a precizat că, în ciuda acestor tensiuni, ”există domenii de interes pentru ambele părți”, domenii în care ”Rusia și SUA pot colabora”, dând exemplul acordului nuclear.





