„După ce v-am ascultat pe voi și comunitatea de fotbal în ultimele zile, ne retragem din Superliga propusă. Am făcut o greșeală și ne cerem scuze pentru asta”, au postat pe Twitter reprezentanții tunarilor.
„Manchester United nu va juca în Super League. Am auzit reacția fanilor noștri, a guvernului britanic și a altor părți interesate importante”, au spus și diavolii roșii.
„Liverpool poate confirma că implicarea lor în proiectul Superliga Europeană a fost oprită”, au declarat oficialii campioanei Angliei.
Şi Atletico Madrid este gata să-şi reconsidere poziţia, potrivit News.ro.
Potrivit Gazzetta dello Sport, o întâlnire de urgență a celor 12 cluburi care au înființat Superliga a fost convocată la ora 00:30 (ora României).
Fanii lui Chelsea, proteste în fața stadionului – Au blocat o stradă şi autocarul echipei
Fanii echipei Chelsea au blocat autocarul echipei la sosirea la Stadionul Stamford Bridge pentru meciul cu Brighton, în timp ce protestau faţă de aderarea clubului lor favorit la proiectul Super Ligii Europene, informează mirror.co.uk.
Petr Cech, fostul portar al londonezilor, a încercat să dezamorseze situaţia, după ce fanii furioşi au împiedicat autobuzul echipei să intre pe Stamford Bridge.
„Lăsaţi oamenii să rezolve acest lucru, dar nu aceasta este problema. Lasaţi oamenii să intre! Lăsaţi autocarul să intre! Daţi-le timp oamenilor”, a putut fi auzit Cech, care este consilier tehnic şi de performanţă la Chelsea, spunând într-un videoclip postat pe Twitter.
Sute de fani s-au adunat la stadion, marţi după-amiază, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de propriul club care s-a înscris ca membru fondator al ligii separatiste. Numărul fanilor a crescut din ce în ce mai mult pe măsură ce timpul a trecut. Ei au blocat Fulham Road şi şi-au exprimat clar sentimentele cu scandări de genul <f*** Super League>.
Poliţia a intervenit şi a reţinut mai multe persoane, informează The Sun.





