Când guvernul fumează ce zice corporația ● Am trăit o lună din salariul minim pe economie, să văd dacă am nevoie și de un job part time ● Zece metode simple prin care pot fi reduse simțitor facturile la energie și gaze. Sfaturile specialiștilor ● Doar una din două școli de stat din Sectorul 1 are rata de vaccinare peste media națională, anunțată de Sorin Cîmpeanu. Aproape o treime nu au publicat statistica ● „Mini-reactoarele” americane și problema unei alegeri grele pentru România ● Autoritățile au găsit soluții pentru persoanele cărora le-a fost folosită identitatea pentru eliberarea certificatelor COVID false ● Paul Diaconu, fermier și profesor ASE: ”Fiind penurie de îngrășăminte, probabil că se și profită și se cer prețuri din ce în ce mai mari” ● Poveşti din economia mioritică: suntem deja peste maghiari şi polonezi – la lăcomie şi preţuri piperate! Azi speţa unui biet parbriz de Ford Fiesta ● Apostolii antivaccin. Cine sunt influencerii care au sucit mințile a milioane de români ● Secretele din Gojdu: Povestea transferurilor ilegale de la cel mai bine cotat colegiu din Oradea
Jurnal de bucureștean privilegiat: am trăit o lună din salariul minim pe economie, să văd dacă am nevoie și de un job part time. Luna asta am încercat să trăiesc doar din salariul minim, de aproximativ 1400 de lei. Am mâncat prost, mă mir că n-am făcut scorbut. Am folosit produse de igienă mai proaste decât aș fi folosit în mod obișnuit. Am rămas cu datorii la întreținere. Am fost mai sedentar decât mi-aș fi dorit. Am folosit deodorantul prietenei mele. Era să cumpăr ceva în rate.
Inspirat de povețele Ralucăi Turcan, am căutat să aflu pe propria piele cât de îndestulător e un astfel de venit. Poți trăi din el? Dacă da, cum? Cât de bine? Unde? Cetățeanul care a interpelat-o pe Raluca Turcan era din Slatina. Eu stau în București de 11 ani. Conform unei analize recente, chiria medie a unui apartament bucureștean de două camere, precum cel în care stau eu, se învârte în jurul sumei de 320 de euro. 320 de euro înseamnă aproape 1600 de lei. Rata lunară a unui apartament de două camere e pe undeva la 340 de euro, conform altei analize recente, adică aproximativ 1700 de lei.
Bun, experiment încheiat înainte să înceapă, nu se poate face. Doar că toate aceste date sunt irelevante pentru mine. Mă aflu într-o poziție privilegiată: nu stau nici cu părinții, pentru că nu am origini bucureștene, dar locuiesc într-un apartament luat de familie acum opt ani, imediat după terminarea facultății, pentru mine și sora mea. La un an după, sora s-a mutat în Franța, iar apartamentul a rămas în grija mea, scrie PressOne.
Doar una din două școli de stat din Sectorul 1 are rata de vaccinare peste media națională, anunțată de Sorin Cîmpeanu. Aproape o treime nu au publicat statistica. Colegiul Național Sfântul Sava – 86.25% vs. Școala Geo Bogza – 43.1% Din cele 58 de școli gimnaziale, colegii și licee de stat din Sectorul 1, 42 au publicat pe pagina de internet situația vaccinării personalului. Cel mai mare procent, la nivelul sectorului, este la Colegiul Național Sf. Sava, unde 86,25% din angajați sunt imunizați cu cel puțin o doză. Informația apare chiar pe prima pagină a site-ului oficial. La polul opus, cu cea mai mică rata de vaccinar este Școala Geo Bogza, unde doar 25 de angajați au primit cel puțin o doză de vaccin, ceea ce înseamnă 43.1%.
Cum arată clasamentul după rata de vaccinare, la unitățile de învățământ de stat, din Sectorul 1, vezi pe Buletin de București.
„Mini-reactoarele” americane și problema unei alegeri grele pentru România. SUA și România anunță un proiect comun de amploare în sectorul nuclear. Un comunicat al Casei Albe dezvăluie că experți ai celor două state vor colabora pentru construcția unui reactor nuclear de mici dimensiuni în România pentru generarea de energie electrică, proiect ce ar urma să genereze 6.000 de locuri de muncă în SUA și în România. E vorba despre o tehnologie revoluționară bazată pe mici reactoare nucleare. Până acum, compania NuScale Power, care are proiecte similare în Polonia, Bulgaria și Ucraina, nu a construit niciun astfel de mini-reactor nuclear în SUA sau în vreo altă țară din lume. Radu Dudău, director la Energy Policy Group, spune că vorbim despre un proiect foarte important pentru România și pentru viitorul energetic al țării, scrie RFI.
Autoritățile au găsit soluții pentru persoanele cărora le-a fost folosită identitatea pentru eliberarea certificatelor COVID false. Autoritățile au găsit soluții pentru cei cărora le-a fost folosită identitatea pentru eliberarea unor dovezi fictive de vaccinare și care, din această cauză, nu-și puteau genera certificatul verde COVID.
Medicul Valeriu Gheorghiță spune că persoanele aflate în această situație se pot adresa call centerului înființat în cadrul campaniei de vaccinare, la numărul de telefon 021.414.44.25. Acestea își pot genera certificatul verde digital după ce sunt verificați în Registrul Național al vaccinării și tot după asta pot face și doza a 3-a a de ser:
Poveşti din economia mioritică: suntem deja peste maghiari şi polonezi – la lăcomie şi preţuri piperate! Azi speţa unui *biet* parbriz de Ford Fiesta
Relaţiile dintre asigurători şi companiile de reparaţii auto nu au fost şi nici nu au cum să fie pe roz. Nu mă pronunţ cine are dreptate în acest etern meci de ping-pong referitor la preţuri dar vă prezint o speţă banală reprezentativă, zic eu. Una trăită, nu una furnizată de vreun asigurător, cum vor fi unii tentaţi să spună. De aceea am şi lăsat într-un plan secundar asigurătorul, deşi poate merita mai multe cuvinte de bine (nu, nu e City Insurance…) Revenind, nu numai companiile de asigurări pot avea de suferit de pe urma relaţiei cu service-urile ci şi companiile de leasing, mai ales când au în administrare flote! Din acest domeniu nu am dat nume, pentru că sunt convins că toţi au absolut aceleaşi probleme legate de service-uri: şi nu vorbesc de atelierele de reparat de la colţul străzii ci de reprezentanţe al dealerilor de mari branduri. După experienţa trăită, concluzia mea e simplă: are dreptate premierul demis – suntem peste maghiari şi chiar peste polonezi: numai că nu la nivel de trai sau PIB/cetăţean ci la preţuri şi lăcomie!, scrie FinEco24News.
Apostolii antivaccin | Cine sunt influencerii care au sucit mințile a milioane de români. Milioane de români sunt alimentați cu frică, neîncredere și ură de medici, politicieni, ziariști sau influenceri care fac propaganda anti-vaccinismului. Facebook oferă iluzia că au dreptate, în timp ce autoritățile privesc de pe margine. Rezultatul îl găsim în statisticile morților de Covid.
76.000 de mesaje care conțin cuvântul „vaccin” au fost postate pe paginile de Facebook din România în ultimul an. Ele au strâns peste 15 milioane de reacții.
Alături de unele televiziuni, platforma a fost principalul motor de promovare a anti-vacciniștilor. De cele mai multe ori, cele două medii s-au îmbinat și au ajutat la rostogolirea unor informații pseudo-științifice sau, mai rău, a unor dezinformări grosolane.
Politicieni, ziariști sau medici au pus umărul la un val patru al pandemiei extrem de virulent și au profitat de slăbiciunile și neîncrederea românilor în vaccin. Nu convingerea că vaccinurile nu sunt bune a fost, de cele mai multe ori, în spatele demersurilor de a propaga minciuni, ci dorința de a urca pe un val de populism în creștere, de a deveni mai cunoscut, de a strânge aproape cât mai mulți oameni și de a-i radicaliza, scrie Europa Liberă.
Secretele din Gojdu: Povestea transferurilor ilegale de la cel mai bine cotat colegiu din Oradea (AUDIO). Admiterea la liceu este primul hop serios pentru adolescenţi. Cu cât le sunt notele mai mari, cu atât le cresc şansele de a ajunge la liceele dorite. Dacă n-au învăţat destul, trebuie să se mulţumească cu altele.
Chiar dacă regula e simplă şi justă, la cel mai faimos liceu din Oradea a fost fentată. Un control al Ministerului Educaţiei a scos la iveală că 7 elevi au fost transferaţi anul trecut la Colegiul Emanuil Gojdu prin încălcarea legii, cu medii prea mici. Cum anume? Folosind o „uşă” deschisă pentru scurt timp, de care puţini au ştiut că există măcar…
În luna mai a acestui an, după ce l-a demis pe Florin Nicoară de la şefia Colegiului Gojdu, fiindcă şcoala ţinea ore online nejustificat, inspectorul general de atunci, Virgil Blage (foto), spunea, cu jumătate de gură, că liceul are probleme şi mai grave.
Misterios, a declarat doar că s-au făcut transferuri ilegale la clasa a IX-a, pentru care a solicitat o verificare a Ministerului Educaţiei, şi a ameninţat cu plângere penală, pe care însă nu a mai depus-o. După două luni a demisionat, lăsând impresia că demersul lui a fost zadarnic.
Între 14 şi 19 iunie, Corpul de Control a venit într-adevăr în Bihor, dar cum concluziile s-au lăsat aşteptate, pe 20 septembrie BIHOREANUL a cerut Ministerului o copie a raportului. Răspunsul a venit o lună mai târziu, ocazie cu care s-a văzut că raportul fusese întocmit cu întârziere, abia pe 24 septembrie, scrie e-Bihoreanul.





