Potrivit Centrului de Predicție Meteorologică Spațială al Administrației Naționale pentru Oceane și Atmosfere (NOAA), Soarele a lansat două ejecții de masă coronală (CME) pe 1 și 2 noiembrie. CME-urile sunt erupții solare care aruncă un câmp magnetic în spațiu (furtuni magnetice) – iar în acest caz, spre Pământ.
Aurora polară, cunoscută și sub numele de Aurora boreală si Aurora australă, rămâne de obicei la latitudini mari, în apropierea polilor. Dar o furtună solară puternică poate face fenomenul vizibil mai la sud.
Potrivit Sky News, cea mai recentă perturbare geomagnetică a făcut ca aurora boreală să poată fi observată pe cerul Regatul Unit. Același fenomen s-a petrecut în octombrie în Dakota, Minnesota, Montana, Wisconsin și New England.
Când prognozează aurora, oamenii de știință folosesc ceva numit Planetary K-index, care măsoară furtunile geomagnetice pe o scară de 9 puncte. Cinci sau mai mult indică o furtună geomagnetică. Începând cu 4 noiembrie, indicele K oscila între 6 și 7.
Centrul de predicție a vremii spațiale oferă, de asemenea, o prognoză de 30 de minute a activității aurorale care arată locația și intensitatea aurorei.
Aurora polară poate fi imprevizibilă, dar se aplică aceleași reguli pentru observarea aurorei ca și pentru vizionarea stelelor: cele mai bune priveliști sunt probabil să fie găsite în nopțile fără nori, departe de luminile orașului. Nu trebuie să fii chiar sub lumini pentru a le vedea; conform NOAA, aurora poate fi vizibilă de la sute de mile distanță dacă condițiile sunt potrivite.
