VIDEO Proteste în mai multe localități din Rusia / Peste 1.000 de manifestanți ar fi fost reținuți

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Manifestații împotriva războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina au avut loc duminică la Moscova și în mai multe orașe din Rusia. Peste 1.000 de protestatari ar fi fost reținuți, scrie Reuters.

Au avut loc manifestații și în alte localități, precum Tomsk (Siberia) sau Irkuțk.

Grupul de monitorizare a protestelor OVD-Info a transmis că 1.015 persoane au fost reținute la protestele din Siberia și din estul îndepărtat al Rusiei.

Activiștii opoziției au postat videoclipuri care arată proteste și rețineri în orașe din Rusia.

„Astăzi asistăm la proteste destul de mari chiar și în orașele din Siberia, unde am văzut rar un astfel de număr de arestări”, a spus pentru Reuters purtătoarea de cuvânt a OVD-Info, Maria Kuznetsova.

Ministerul de Interne din Rusia a avertizat sâmbătă că orice încercare de a organiza proteste neautorizate va fi împiedicată, iar organizatorii ar trebui să răspundă.

Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri o lege care introduce pedepse grele cu închisoarea pentru oricine publică „informații false” despre armată, în plină invazie a Ucrainei de către Moscova

spot_img