Ucrainenii au întocmit o listă extinsă privind asistența militară și tehnologică pe care încă o mai solicită sguvernului SUA, potrivit CNN care citează două surse familiare cu lista.
Racheta Stinger lansata de pe sistemul AvangerFoto: Fortele Aeriene Romane
Lista este organizată pe niveluri de necesitate, variind de la nevoi urgente la prioritate scăzută, au spus sursele.
În secțiunea cu prioritate maximă sunt incluse:
- sisteme antiaeriene, inclusiv S300 și rachete și lansatoare Stinger,
- arme antitanc, inclusiv de fabricație americană,
- diferite tipuri de muniție de artilerie,
- avioane,
- vehicule blindate
- și elicoptere,
Lista include, de asemenea, drone americane extrem de avansate – numite sisteme switchblade (kamikaze) – care pot fi ghidate de la depărtare și pot arunca în aer ținte la kilometri distanță.
Aceste arme au fost adăugate pe listă după ce ucrainenii s-au consultat cu partenerii din Congres în weekend cu privire la acest aspect.
SUA ar trebui să ofere pregătire pentru trupele ucrainene dacă SUA le oferă acele arme, dar sursele au spus că acest lucru se poate face de la distanță.
Dincolo de armament, solicitările Ucrainei includ și:
- stații radar,
- control automat pentru sisteme antiaeriene,
- stații radio
- truse medicale
- și veste antiglonț.
Ucrainenii argumentează că au nevoie de sisteme de comunicații sigure în care rușii nu pot intra, au spus sursele.
SUA au furnizat anterior Ucrainei acest tip de tehnologie de comunicații și sunt gata să ofere mai mult din acest sprijin, au spus oficialii.
Președintele american Joe Biden a avertizat că „aceasta ar putea fi o bătălie lungă și dificilă” după ce a anunțat un ajutor suplimentar de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina, potrivit CNN.
Acest lucru ar aduce totalul promis la 1 miliard de dolari în ultima săptămână și la 2 miliarde de dolari de la începutul administrației Biden.
„Poporul american va fi neclintit în sprijinul poporului Ucrainei în fața atacurilor imorale și lipsite de etică ale lui Putin asupra civililor. Suntem uniți în condamnarea noastră față de atacul imoral al lui Putin și vom continua să stăm în spatele lor în timp ce luptă pentru libertatea lor, democrația lor, însăși supraviețuirea lor”, a spus el în discursul de la Casa Albă.
„Vom oferi Ucrainei armele necesare pentru a lupta și a se apăra în toate zilele dificile care urmează. Vom continua să mobilizăm ajutor umanitar pentru a sprijini oamenii din Ucraina și cei forțați să fugă din Ucraina”, a spus Biden.
De asemenea, el s-a angajat să mențină sancțiunile împotriva Rusiei. „Vom sprijini economia Ucrainei cu asistență financiară directă. Împreună cu aliații și partenerii noștri, vom menține presiunea în economia în prăbușire a lui Putin, izolându-l pe scena globală. Acesta este scopul nostru. Îl facem pe Putin să plătească prețul, să-și slăbească poziția în timp ce continuă întărirea poziției ucrainenilor pe câmpul de luptă și la masa negocierilor”, a spus el.
Noul pachet va include rachete antitanc, conform oficialilor familiarizați cu planurile Casei Albe.





