Noul val de Covid lovește în special China și Shanghaiul, iar primul răspuns vine de la prețurile petrolului, care scad după vestea lockdown-ului parțial decis în metropola chineză. Toate acestea ar putea justifica politica OPEC de deschidere lejeră a supapelor la țiței.
OPECFoto: Business Standard
North Sea Brent, cu livrare în mai,a scăzut cu 3,6%, la 116,24 dolari. WTI scade cu 4% la 109,34 USD.
„Scăderea prețurilor de astăzi se datorează în principal preocupărilor legate de cerere, acum că metropola chineză Shanghai a intrat într-o fază de izolare parțială” din cazuta coronavirusului, a declarat Carsten Fritsch, analist Commerzbank, pentru La Stampa.
Capitala economică a Chinei, populată de 25 de milioane de persoane, se confruntă cu cea mai gravă creștere a cazurilor Covid-19 din ultimii doi ani. Orașul a ales să impună un lockdown în două etape: locuitorii din Shanghai care locuiesc în partea de est a orașului sunt izolaţi în casele lor până în dimineaţa zilei de 1 aprilie, după care va veni rândul celor care locuiesc în partea de vest.
„Politica strictă Covid zero a Chinei va duce la instituirea de lockdown-uri repetate în marile centre de afaceri, fapt care va afecta cererea de petrol a Chinei”, a adăugat Carsten Fritsch.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații săi (OPEC+), care se reunesc joi, „vor acorda o atenție deosebită situației Covid din China”, a declarat Victoria Scholar, analist la Interactive Investor. Membrii OPEC+ refuză să-și crească semnificativ producția pentru a ușura piața, limitându-se la o creștere treptată de 400.000 de barili pe zi în fiecare lună. (Rador)





