Sorana Cîrstea (40 WTA) a fost eliminată în turul secund al turneului de la Cincinnati, sportiva noastră fiind învinsă în două seturi de Petra Kvitova.
Sorana CirsteaFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia
Aflată pe locul 28 în clasamentul mondial, Kvitova (campioană de două ori la Wimbledon) s-a impus după doar 65 de minute de joc în fața româncei, scor 6-2, 6-3.
Jucătoarea din Cehia a reușit trei breakuri și a servit foarte bine pe toată durata partidei (Cîrstea a avut două mingi de break, dar nu a reușit să le fructifice).





