Biden spune că „abia aşteaptă” să coopereze cu Giorgia Meloni în favoarea Ucrainei

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Preşedintele american Joe Biden a felicitat-o sâmbătă pe noua şefă a guvernului italian Giorgia Meloni, declarând că „abia aşteaptă” să continue să lucreze împreună în favoarea Ucrainei, relatează AFP și Agerpres, citând un comunicat al Casei Albe.

Giorgia MeloniFoto: Pacific Press / ddp USA / Profimedia

„Ca lider al G7, abia aştept să ne continuăm sprijinul pentru Ucraina, să facem Rusia să dea socoteală pentru agresiunea sa, să impunem respectarea drepturilor omului şi a valorilor democratice şi să construim o creştere economică durabilă”, a afirmat Biden în comunicatul difuzat după depunerea jurământului de către Meloni, sâmbătă dimineaţa.

„Italia este un aliat vital din NATO”, a mai amintit preşedintele american.

Joe Biden este unul dintre primii lideri internaţionali care o felicită pe Giorgia Meloni, Berlinul, Parisul şi Madridul păstrând deocamdată tăcerea, notează AFP.

Anterior sâmbătă, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a felicitat-o pe noua şefă a executivului de la Roma, exprimându-şi speranţa într-o „cooperare constructivă”.

spot_img