Perechea formată din Gabriela Ruse și Marta Kostyuk s-a calificat miercuri în semifinalele probei de dublu de la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Gabriela RuseFoto: Dan O’ Connor/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia
Gabriela Ruse, în semifinalele probei de dublu de la Australian Open 2023
Gabriela și colega sa au trecut de favoritele nr. 4, Storm Hunter / Elise Mertens (Australia / Belgia), scor 7-6(6), 2-6, 6-4.
Partida de pe Margaret Court Arena a durat două ore și 28 de minute.
Prin calificarea în semifinale, Ruse și Kostyuk și-au asigurat un cec la comun în valoare de 149.233 de dolari şi câte 780 de puncte WTA în ierarhia de dublu.
Pentru un loc în marea finală, Gabriela și Marta se vor duela cu echipa câștigătoare a meciului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia, principale favorite) – Desirae Krawczyk/Demi Schuurs (SUA/Olanda, favorite 6).





