Seismologii s-au împărţit asupra dinamicii cutremurelor care au izbit cu putere sud-estul Turciei şi nordul Siriei.
Specialiştii nu s-au pus de acord ce fel de cutremur a avut loc în Turcia
Experţii sunt împărţiţi cu privire la natura celor două cutremure care au zguduit sud-estul Turciei şi nordul Siriei.
Pentru unii, acestea s-ar putea datora unui fenomen seismic cunoscut sub numele de „duet”, adică o pereche de cutremure de magnitudine comparabilă care au loc foarte aproape unul de altul în spaţiu şi timp, ceea ce este considerat un fapt relativ neobişnuit.
Opinia este împărtpşită de Suzan van der Lee, expert în seismologie şi profesor la Northwestern University (Illinois, SUA).
Hector Gonzalez-Huizar, membru al Temblor, o organizaţie americană care se ocupă cu evaluarea riscului seismic, susţine că semnificaţia dublei lovituri se referă la acele cazuri în care un al doilea cutremur are loc pe aceeaşi falie, după o perioadă scurtă de timp, aproape în acelaşi loc.
„Nu l-aş considera un dublu, ci o replică a primului: epicentrele erau la aproximativ 100 de kilometri distanţă unul de celălalt, iar al doilea cutremur a avut loc aproximativ 9 ore mai târziu”, apreciază Gonzalez-Huizar.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.
Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.
Simona Halep, suspendată până la vară! Veste șoc: cum a dat-o de gol Patrick Mouratoglou pe campioana României
PROSPORT.RO







