LIVE Război în Ucraina, ziua 441: Marea Britanie va impune sancțiuni Grupării Wagner / Zelenski: Este o chestiune de timp până când actualul agresor va pierde / Nou ajutor militar american pentru ucraineni

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Rusia a lansat marți rachete de croazieră asupra Kievului și a ținut în Piața Roșie din Moscova o paradă de 9 mai redusă pe fondul lipsei de soldați și de armament după o campanie de iarnă eșuată în Ucraina. Într-un discurs vehement de zece minute în fața Kremlinului, Vladimir Putin a tunat împotriva „elitelor globale occidentale” și a declarat că civilizația se află într-un „moment de cotitură”.

Soldați ucraineni cu un tanc T-80 în regiunea DonețkFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 441, LIVE-TEXT:

07:05 Marea Britanie se pregătește să impună sancțiuni Grupării Wagner – presă

01:05Zelenski: O chestiune de timp până când actualul agresor va pierde, ca şi agresorul care a pierdut acum 78 de ani

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente

  • Ucrainenii au confirmat declarația lui Prigojin, conform căreia Brigada 72 Separată de Puști Motorizate a Forțelor Armate Ruse a fugit de Bahmut.
  • Marea Britanie pare pregătită să trimită Kievului rachete cu rază lungă de acțiune pe care administrația Biden a refuzat până acum să le trimită și care pot lovi ținte aflate la 300 de kilometri distanță.
  • Statele Unite au anunțat un „nou pachet de asistență în materie de securitate” pentru a sprijini nevoile Ucrainei de apărare antiaeriană și muniție de artilerie.
  • Planurile finale pentru contraofensivă nu au fost încă aprobate de Comandantul Suprem al țării, președintele Zelenski, a spus pe Oleksii Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.
  • Coordonatorul video al AFP în Ucraina, Arman Soldin, a fost ucis marţi după-amiaza într-un atac cu rachete Grad în estul Ucrainei.
  • Partidul lui Ilan Şor, Partidul Socialiştilor şi comuniştii fostului preşedinte Vladimir Voronin au participat marţi la Chişinău la un marş al Victoriei, dar şi la un marş de tip „Regimentul nemuritor”, la care unii dintre participanţi, inclusiv fostul preşedinte Igor Dodon au purtat panglica Sfântului Gheorghe, deşi a fost interzisă în R. Moldova.
  • Liderul belarus Alexander Lukașenko a lipsit de la un prânz găzduit de președintele rus Vladimir Putin, de Ziua Victoriei.
  • Autoritățile ucrainene afirmă că ocupanții ruși din Energodar, orașul care deservește centrala nucleară de la Zaporojie, au început să prădeze localitatea.
  • Ce-a rămas din „a doua armată a lumii”: Câte vehicule militare a mai scos Rusia la parada de Ziua Victoriei. Armata rusă a scos un singur tanc la defilare pentru parada militară de Ziua Victoriei.

–––––-

spot_img