Statele Unite au anunţat joi că au aprobat vânzarea a 60 de elicoptere de transport militar şi alte echipamente către Germania, ţară membră a NATO, pentru un total 8,5 miliarde de dolari, notează AFP.
Elicpter CH-47F ChinookFoto: APFootage / Alamy / Alamy / Profimedia
Vânzarea propusă urmăreşte „îmbunătăţirea capacităţilor de transport” ale armatei germane şi astfel să permită Germaniei „să consolideze securitatea teritoriului său şi să prevină ameninţările regionale”, a indicat Agenţia americană pentru cooperare pentru în domeniul apărării şi securităţii (DSCA) într-un comunicat citat de Agerpres.
Elicopterele în cauză sunt elicoptere militare de manevră şi atac de tip CH-47F Chinook.
Această tranzacţie ar permite „sprijinirea politicii de securitate naţională şi externe a Statelor Unite ameliorând securitatea unui aliat din NATO, a cărui forţă este importantă pentru stabilitatea politică şi economică a Europei”, a precizat comunicatul.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare, iar DSCA a notificat joi Congresul de la Washington.





