Cu ce desert inedit să-i surprinzi pe cei dragi? Bombițele de ciocolată, reinventate cu Checul marmorat Boromir cu cremă de ciocolată pot fi oricând o alegere minunată. Le prepari îndată, fără prea mult efort, iar rezultatul este pur și simplu delicios.
Trucuri și sfaturi de preparare
- Folosește ciocolata preferată în rețetă:ciocolată amăruie cu cel puțin 60% cacao pentru un gust dulce-amărui, ciocolată cu lapte pentru un gust echilibrat sau ciocolată albă pentru un gust mai dulce.
- Este important ca, înainte să glazurezi bombițele,să le lași în frigider timp de 20 minute pentru a deveni mai ferme. Atunci când glazurezi bombițele cu ciocolată topită, trebuie să te grăbești întrucât ciocolata se va întări repede.
- Pornind de la rețeta noastră, poți face diferite mixuri de arome și texturi. Completează umplutura de chec cu dulceață de fructe: zmeură, afine, căpșuni sau mure, dacă vrei să aibă un gust dulce-acrișor. Ești fan cafea? Poți adăuga ness în umplutură. De asemenea, fructele oleaginoase precum fisticul, arahidele și alunele de pădure, le conferă un plus de savoare și o textură ușor crunchy. Poți aromatiza umplutura cu coajă rasă de portocale, lămâie, esență de vanilie sau rom, dar și cu mirodenii dulci: scorțișoară sau cuișoare.
- Bomboanele pot fi decorate în diferite moduri: coajă rasă de portocală, fistic zdrobit, pudră de cacao sau alt topping pe placul tău.
Bombițe din Checul Boromir
Checul mamorat Boromir cu cremă fină de ciocolată se combină perfect cu crema tartinabilă Alunetta de cacao și alune de pădure. Află de pe Blogul Boromir cum prepari un minunat desert la pahar cu sos de zmeură, chec și cremă de mascarpone. O surpriză deosebită pentru familie și prieteni! Din magazinul nostru online, boromirmarket.ro, poți alege și alte sortimente de chec pe placul tău. Pentru ca tu să te bucuri de o bunătate de chec, preparăm Checurile marmorate Boromir din ingrediente alese cu grijă.
Ingrediente 25-30 bomboane de ciocolată
- 1 Chec marmorat Boromir cu cremă de ciocolată
- 120 g cremă tartinabilă Alunetta
- Pentru glazură: 200 g ciocolată cu lapte, amăruie sau albă
- Pentru topping și umplutură: coajă de portocală rasă
Mod de preparare bomboane de ciocolată
PASUL 1
Pentru început trebuie să mărunțești cu degetele Checul marmorat Boromir. Completează cu crema tartinabilă Alunetta, apoi amestecă până când se omogenizează.
PASUL 2
Ia câte puțin din amestecul de mai sus cu o cupă de porționat înghețata și modelează-l în formă de bilă. Repetă procedura până când termini compoziția. Așază bilele pe o tavă, acoperă-le, apoi pune-le în frigider. Te sfătuim să le lași timp de 20 minute sau mai mult pentru a căpăta o textură fermă. Le poți lăsa peste noapte în frigider.
PASUL 3
Urmează să topești ciocolata la bain-marie, într-un vas termorezistent, pus deasupra unei oale cu apă fierbinte. Dă fiecare bombiță prin ciocolata topită, folosind două furculițe. Trebuie să le treci rapid prin ciocolata topită pentru ca aceasta se va întări îndată.
PASUL 4
Lăsă la deshidratat răzătura de portocală în cuptor timp de o oră în cuptorul preîncălzit la 40-60 grade C pentru a-și păstra culoarea frumoasă. Presară coaja de portocală rasă sau zahăr granulat peste bombițele de ciocolată!
Poftă bună!





