Legea darii in plata
Initiatorul legii darii in plata, deputatul Daniel Zamfir, a anuntat pe Facebook ca legea darii in plata ar putea fi inclusa miercuri pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor.
Deputatul Daniel Zamfir a scris luni pe pagina personala de Facebook: „Ati reusit! Acum mi-au spus liderii PSD si PNL ca o vom introduce maine suplimentar pe ordinea de zi!”, dupa care a recenit in scurt timp: „Up date:Scuzati-ma, am gresit eu in postarea anterioara, miercuri va intra la vot!”
Initial, deputatul Zamfir isi aratase nemultumirea pentru faptul ca proiectul nu fusese inclus in dezbaterea deputatilor pentru aceasta saptamana.?
„Am constatat acum la Camera Deputatilor ca ceva nu e in regula cu parcursul Legii darii in plata. Raportul Comisiei Juridice a disparut brusc de pe site-ul Camerei Deputatilor, desi vineri dimineata fusese, iar acum am aflat de la liderul grupului PNL, Eugen Nicolaescu, ca nu va intra la vot miercuri pentru ca nu s-ar fi implinit cele 5 zile de stat pe site. Astept si de la domnul Zgonea o explicatie, pentru ca in mod cert ceva nu-mi miroase a bine”, a declarat deputatul.
„Prima Casa” iese din Legea darii in plata
Legea darii in plata a intrat pe linie drepta. Legea a intrat la vot, marti, in Comisia Juridica, dupa care mai urmeaza doar votul final din Camera Deputatilor.
Programul Prima Casa a fost eliminat din legea darii in plata, iar plafonul pentru datornicii cu probleme a fost crescut la 250.000 de euro. Sunt doua dintre amendamentele votate, marti, de catre deputatii juristi.
Decizia finala apartine Plenului Camerei …





