Președintele american Joe Biden a postat un video cu discuția avută cu cele două ostatice americane, mamă și fiică, luate ostatice și apoi eliberate vineri seara de Hamas.
Președintele american Joe BidenFoto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia
„Sunt foarte bucuros că sunteţi acasă, de fapt nu acasă, dar sunt bucuros că aţi scăpat”, a spus Biden.
„Sunt încântat că am putut să vă eliberăm. Lucrăm la asta de mult timp”, le-a spus Biden lui Judith şi Natalie Raanan într-un apel telefonic din Biroul Oval.
Una dintre femei îi mulțumește lui Biden pentru „ajutorul său pentru Israel”.
Biden a mai spus: „O să-i eliberăm pe toţi”.
Apoi, Joe Biden şi-a exprimat speranţa că cele două femei, nu doar că se simt bine, ci au şi o stare de sănătate bună.
Ele au răspuns afirmativ, încheind cu formula „Mulţumim! Dumnezeu să vă binecuvânteze”, potrivit news.ro





