Povestea po?li?ti?ca a Partidului National Taranesc Cres?tin Democrat, spusa de presedintele sau actual, este si fascinanta, si trista. In 1990, formatiunea istorica refondata de fosti detinuti politici aduna sperantele electoratului care voia o Romanie capitalista si democratica. Apogeul PNTCD a fost atins in 1996 cand, prin Conventia Democrata din Romania, a reusit sa castige puterea si sa impuna presedintele tarii. Dar apoi a urmat dezastrul. Zeci de conflicte interne care s-au incheiat, explica Aurelian Pavelescu, abia in 2015 au scos din Parlament partidul si l-au aruncat in umbra scenei politice romanesti. Acum, PNTCD incearca sa revina in jocul electoral.
Cum s-a ajuns la situatia ca un partid care a dat doi prim-ministri in perioada 1996-2000 sa nu depaseasca acum 2%? ?
A.P.: Inca din ʹ90, votul a fost mic pentru PNTCD, cu toata implicarea fostilor detinuti politici. La primul scrutin s-a obtinut un scor de pana in 3%. In urma suspiciunilor ca PNL a facut o intelegere politica cu FSN-ul lui Iliescu, de fapt chiar au si intrat cu ei la guvernare, PNTCD a captat si polarizat opozitia anticomunista cu Corneliu Coposu in frunte. De fapt, atunci s-a si dezvoltat marele proiect CDR, inceput in 1990, formalizat in ʹ92 si cristalizat in ʹ94. Acest proiect insemna o alianta politico-civica in jurul PNTCD. Intr-o prima etapa, a fost introdus si UDMR, pentru ca in 1994 Corneliu Coposu sa excluda partidul din cauza pretentiilor lor exagerate si in?aceptabile. In aceste conditii, in 1996 s-au castigat alegerile, un succes destul de precar totusi, pentru ca CDR a luat atunci in jur de 28% si nu avea o majoritate parlamentara.
Vorbim despre un succes pentru PNTCD.
A.P.: Da, dar a fost normal atunci sa facem acea alianta cu Partidul Democrat pentru guvernare, doar asa se putea forma un guvern. PNTCD a capitalizat cu CDR votul populatiei mature politic, pro-occidentala si pro-democratica. Din pacate, imediat dupa moartea lui Corneliu Coposu, in 1995, la conducerea partidului a ramas prim-vicepresedintele Ion Diaconescu si partidul a avut mari probleme de coeziune interna. In lipsa ?unei autoritati, apar primele mari erori politice. Liderul de facto al partidului nu mai era Ion Diaconescu, ci Emil Constantinescu, presedintele Romaniei, care nu a fost niciodata membru PNTCD. Atunci a avut loc o subordonare a politicilor taraniste catre Cotroceni. Prin aceasta subordonare fata de un om care nu era taranist si care avea conflicte deschise cu lideri cu autoritate din partid, s-a creat o vulnerabilitate.
Despre ce lideri este vorba?
A.P.: Atunci au inceput practic? doua conflicte majore. In primul rand vorbim despre relatiile ostile dintre Emil Constantinescu si Radu Vasile si dintre acelasi Emil Constaninescu si regretatul Ion? Ratiu. Vorbim aici despre doi lideri proeminenti ai PNTCD, pentru ca Radu Vasile fusese se?cretarul general al partidului in perioada Coposu si era iubit in partid. Situatia lui Ion Ratiu era mai delicata, pentru ca nu il suportau nici cei din jurul lui Constantinescu, dar nici cei din gruparea condusa de Ion Diaconescu.? Practic a fost izolat in propriul partid, fiind trimis sa candideze in 1996 pe listele de la Arad.
Conflictele? din PNTCD au inceput imediat dupa moartea lui Corneliu Coposu?
A.P.: Da, pentru ca pe langa conflictele de mai sus au mai existat si alte grupari care isi disputau lupta pentru conducere, grupari care aveau viziuni diferite des?pre ce ar trebui sa insemne PNTCD. A existat o grupare im?portanta condusa de Ionescu Galbeni,? care nu a agreat ideea ca partidul sa fie crestin democrat, dorindu-si un PNT de centru-stanga. A mai existat o grupare care a avut o rezerva fata de noua conducere reprezentata de Ion Diaconescu. Vorbim aici de „gruparea ardeleana” sau „grupul de la Cluj”, care ar fi vrut ca presedentia partidului sa fie asigurata de un ardelean. De altfel, acestia au avut cea mai mare influenta la ruperea partidului in 1999, atunci cand s-a infiintat ANCD-ul cu Victor Ciorbea presedinte. Vorbim practic de prima ruptura semnificativa din PNTCD, au plecat atunci peste 20 de parlamentari.
Cauzele destramarii le regasim, asadar, in interiorul PNTCD?
A.P.: In gruparile din cadrul partidului si in deciziile neinspirate luate de conducere. Una dintre aceste decizii a fost nominalizarea lui Victor Ciorbea ca prim-ministru. El a venit din zona sindicatelor, fiind de fapt un fost procuror comunist care nu avea functii in partid. A castigat Primaria Bucuresti, pentru ca a fost aruncat eronat in cursa, neavand nici un merit, la acel moment oricine ar fi castigat din partea PNT. In plus, in ochii electoralului, imaginea proasta a lui Emil Constantinescu s-a transferat catre partidul din care, de fapt, nu facuse parte niciodata. Politicile de reforma structurale au fost luate de guvernarea taranista si s-au pus in practica cele doua mari idei ale PNTCD, orientarea Romaniei catre UE si NATO. Urmarea acestei guvernari a fost ca in anul 2000 tara a intrat pe crestere economica. Dar vorbim iarasi despre o greseala politica majora in interiorul partidului, prin desemnarea lui Mugur Isarescu ca premier, care a castigat un mare capital de imagine de pe urma masurilor luate de PNTCD, desi nu a trecut nici macar o data pe la partid. Indepartarea brusca a lui Radu Vasile din functia de premier si excluderea lui din partid, din cauza luptelor interne, a bulversat din nou partidul. Am reusit atunci sa cream o situatie fara precedent in politica – ca un partid aflat la guvernare, care a dat doi prim-ministri, sa nu mai intre in Parlament.
Ce s-a intamplat dupa 2000?
A.P.: Marea majoritate a celor care au fost ministri sau au ocupat functii in PNTCD au plecat din partid, rupand fiecare cate o bucatica. Victor Ciorbea a luat o parte la ANCD, Emil Constantinescu a luat si el o grupare la Actiunea Populara, Vasile Lupu a rupt si el o grupare. Toate aceste partide nu aveau nici un fel de relevanta, dar impreuna au destructurat PNTCD. Si oamenii din tara au plecat catre PNL. Astazi vom gasi foarte multi taranisti in actualul PNL. Aceste lupte ale orgoliilor au dus partidul in colaps. In 2004, PNTCD nu a putut participa la Alianta DA. La acel moment lider era Victor Ciorbea, care nu a fost in stare sa negocieze cu PNL si PD, desi cele doua partide ar fi dorit taranistii in Alianta. S-a ratat ocazia revenirii in Parlament. A urmat, asa cum era de asteptat, un scor electoral foarte slab in 2004, care practic l-a demis? pe Victor Ciorbea.
Demiterea lui Ciorbea?a insemnat si stingerea conflictelor din interiorul partidului?
A.P.: Nicidecum, pentru ca presedintia a fost preluata de Gheorghe Ciuhandu, care nu a putut opri disolutia partidului. El nu era practic un lider national, ci doar local. A fost vorba de un primar in functie care trata partidul ca pe o anexa a Primariei Timisoara. Venea la Bucuresti o data la doua luni, pentru cateva ore. In 2005, partidul disparuse total de pe scena politica, iar la un congres in acel an, conducerea a decis schimbarea numelui partidului in Partidul Popular Crestin Democrat, practic un act de sinucidere politica. Se renunta si la brandul care reprezenta singura valoare la acel moment. In 2006, a avut loc? o intalnire istorica, zic eu, in casa lui Iuliu Maniu. Toti liderii informali de la acel moment au avut o discutie despre ce se mai poate face cu partidul. S-a decis demiterea lui Ciuhandu si organizarea unui congres in 2007. Atunci a castigat presedintia Marian Milut. Acesta era un politician foarte pragmatic si bun organizator, care vroia sa refaca structurile partidului, refacerea sediilor. Practic vorbim despre o logistica minimala, care nu mai exista absolut deloc. Am decis atunci sa renuntam la schimbarea numelui partidului.
Putem numi 2007 un moment zero?
A.P.: Pana atunci singurele actiuni care mai aveau loc la sediul PNTCD erau parastasele si omagierile fostilor membri. Nici un? fel de actiune politica. In momentul in care partidul a inceput? sa? se? miste, sa aduca si oameni tineri, au inceput criticile si scandalurile din nou. Am vrut sa deschidem partidul catre aliante. Ne-am …
Interviu cu Aurelian Pavelescu, presedintele PNTCD: Lupta cu istoria a unui partid istoric
