
Viktor Orban, într-o întâlnire din martie cu Donald Trump, Foto: ZOLTAN FISCHER / AFP / Profimedia
Discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad a fost analizat și în presa maghiară, fiind criticat într-una din principalele publicații de opoziție la adresa regimului său, Nepszava. Într-un editorial semnat de Andor Laszlo, sunt contestate pretențiile premierului ungar de a fi un jucător important pe scena politicii internaționale.
Editorialistul de la Nepszava s-a referit la Marea Strategie anunțată de Orban la Tusvanyos, care ține cont de faptul că centrul puterii la nivel mondial tinde să se mute către Asia, după cum a susținut șeful guvernului de la Budapesta.
Este contestată premisa de la care pleacă Orban, autorul amintind că unele dintre statele mari, cu economie în creștere, nu se află în Asia: Brazilia, Africa de Sud, Egipt sau Etiopia. „Este absurdă afirmația că aceasta este o bătălie a lumilor și că echilibrul dintre Occident și Asia se schimbă brusc”, se spune în editorial
În al doilea rând, autorul menționează că Marea Strategie suferă de un impediment major, anume izolarea lui Viktor Orban pe plan extern.
„Orbán încearcă să se vândă ca maestru de șah politic mondial, în timp ce vede un singur lider în fața lui, și acesta este Donald Trump. Dacă va fi ales președinte al SUA în noiembrie, și Orbán va crește în valoare, dar dacă Trump nu este câștigător, atunci vara viitoare vizionarul de la Tusványos va avea o altă Mare Strategie” susține Andor Laszlo.
Acesta contestă și ideea după care estul Europei ar trebui lăsat să se dezvolte în cadre național, chiar dacă Vestul a intrat pe o cale „post-națională”.
„Singura problemă în acest sens este că Orbán s-a izolat în „Est” (adică printre țările care au aderat la UE după 2004) și rămâne singur în majoritatea problemelor.
Contradicția mai mare constă între stabilirea cadrului național ca mod natural de existență și respingerea războiului. Parcă nu ai învățat istoria regiunii noastre (și a țării noastre), ceea ce ne spune că crearea unor cadre naționale în mod artificial, adesea prin intervenție externă, și definirea conceptului de națiune pe baza etniei a dus la exemple de privare de drepturi în masă în timpul secolului al XX-lea și, în unele locuri, la genocid”, mai notează Nepszava.
Cotidianul Nepszava este cea mai veche publicație din Ungaria, anul înființării fiind 1873. Până la instaurarea comunismului în 1948, a fost ziarul oficial al Partidului Social-Democrat. Este considerat una dintre cele mai critice publicații ungare la adresa guvernării lui Viktor Orban.





