LIVE Război în Ucraina, ziua 1088: Șapte aeroporturi din Rusia și-au suspendat zborurile. Armata Kievului atacă cu drone

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

LIVE Război în Ucraina, ziua 1088: Șapte aeroporturi din Rusia și-au suspendat zborurile. Armata Kievului atacă cu drone

Un soldat ucrainean operează o dronă FPV, în timp ce brigada 112 a batalionului 244 supraveghează și efectuează atacuri cu drone împotriva rușilor care își apără pozițiile în apropiere de Chasiv Yar, Ucraina, 17 ianuarie 2025.

Sursa foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa dorește „garanții de securitate” și un plan de pace comun SUA-Ucraina înainte de a începe orice discuții cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din țara sa. Liderul de la Kiev a purtat discuții cu vicepreședintele american JD Vance în marja Conferinței de Securitate de la München, după care ambii oficiali au convenit că sunt necesare discuții suplimentare pentru a vedea dacă pot ajunge la o înțelegere comună.

Evenimentele de sâmbptp, ziua 1088 a războiului din Ucraina, LIVE:

Autoritățile ruse au suspendat zborurile pe șapte aeroporturi

Agenția Federală de Transport din Rusia a anunțat că au fost introduce restricții temporare pe aeroporturile din Astrahan, Vladikavkaz, Volgograd, Groznî, Kaluga, Saratov și Ulianovsk, potrivit presei de stat.

Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele de apărare aeriană au distrus 40 de drone în timpul nopții. Dintre acestea, 17 au fost doborâte deasupra regiunii Volgograd, 12 – deasupra regiunii Kaluga, nouă – deasupra regiunii Rostov și două – deasupra regiunii Saratov, potrivit Kommersant.

Anterior, a fost a emisă o altertă din cauza atacurile ucrainene cu drone în regiunile Saratov, Samara și Kursk.

Ca urmare a prăbușirii unei drone în regiunea Kaluga, a izbucnit un incendiu pe teritoriul unei întreprinderi industriale. În regiunea Volgograd, un incendiu localizat a izbucnit, de asemenea, pe teritoriul unei zone industriale.

Sinteza celor mai recente evenimente:

  • Ucraina are nevoie de „garanții reale de securitate” înaintea oricăror discuții despre încheierea războiului cu Rusia, a fost mesajul lui Volodimir Zelenski pentru vicepreședintele american JD Vance în cadrul întrevederii pe care au avut-o, vineri, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen.
  • Washingtonul poate impune sancțiuni mai dure Moscovei și poate trimite trupe americane în Ucraina dacă președintele rus Vladimir Putin nu vrea să negocieze cu bună-credință un acord de pace cu Ucraina, a declarat vicepreședintele american J.D. Vance pentru Wall Street Journal într-un interviu publicat vineri.
  • „Suntem în afara oricărui pericol” după incidentul de la Cernobîl, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, care a anunțat că a purtat o discuție cu omoloaga sa din Ucraina.
  • Yulia Navalnaya, văduva disidentului rus Aleksei Navalnîi, a participat la Conferința de Securitate de la Munchen și s-a arătat de părere că „nu are rost să încerci să negociezi” cu președintele rus Vladimir Putin, scrie AFP.
  • Președintele Ucrainei a dezvăluit că Donald Trump i-a vorbit despre intenția lui Vladimir Putin de a pune capăt războiului, dar că el i-a replicat liderului american că nu crede în spusele președintelui rus, notează Politico.
  • Ucraina va negocia cu Rusia doar atunci când Kievul, Washingtonul și aliații lor vor avea o poziție comună, a afirmat vineri, 14 februarie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a subliniat că președintele american Donald Trump nu are un „plan gata pregătit” pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean, notează AFP
  • Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că în cursul nopţii s-a auzit o explozie, urmată de un incendiu, la scutul care protejează rămăşiţele reactorului 4 al fostei centrale nucleare de la Cernobîl. Volodimir Zelenski acuză Rusia că a atacat cu drone obiectivul și spune că lovitura e „o ameninţare teroristă la adresa întregii lumi”.
  • INTERVIU Avertismentul transmis de Regatul Unit în mijlocul îngrijorărilor generate de negocierile Trump-Putin: „Nu ne putem întoarce la anii 1930 și 1940” / „Un mesaj foarte clar pentru români”
  • Emmanuel Macron avertizează că negocierile de pace nu trebuie să se transfrome într-o „capitulare” în fața lui Putin

–––––

Informațiile de vineri, ziua 1087 a agresiunii ruse, au fost LIVE aici pe HotNews.ro

spot_img