„Casa Albă a devenit un braț al Kremlinului”. Reacție dură din Congresul SUA după cearta dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

„Casa Albă a devenit un braț al Kremlinului”. Reacție dură din Congresul SUA după cearta dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski

Donald Trump și Volodimir Zelenski la Casa Albă. FOTO: MediaPunch / BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia

Senatorul american democrat Chris Murphy a declarat, duminică, că președintele Donald Trump și întreaga sa echipă „se prefac că Ucraina a început acest război” pentru a facilita alinierea lor cu Rusia, relatează CNN.

„Este absolut rușinos ce se întâmplă acum. Casa Albă a devenit un braț al Kremlinului”, a declarat Murphy pentru CNN.

„Încă există fapte în această lume, iar un fapt este acesta: Vladimir Putin este un dictator brutal. Rusia a început acest război. Iar întregul pretext pentru întâlnirea de ieri a fost o tentativă de a rescrie istoria pentru a fi semnat cu Putin un acord care îi predă lui Putin Ucraina”, a continuat senatorul democrat.

Democratul Chris Murphy a mai susținut că președintele republican al SUA se aliniază cu „despoții din întreaga lume, deoarece asta îl ajută să transforme America într-o oligarhie cleptocratică în care Elon Musk și Donald Trump conduc și fură de la poporul american”.

Zelenski, dat afară din Casa Albă după un dialog aprins cu Trump

Președintele Ucrainei s-a deplasat vineri la Casa Albă pentru a obține garanții de securitate și pentru a semna acordul privind exploatarea comună a resurselor naturale ucrainene, însă vizita s-a transformat într-un fiasco în momentul în care Donald Trump și JD Vance au început să îl critice pe Volodimir Zelenski, în fața presei americane și a celei internaționale, și să îl acuze că este nerecunoscător și lipsit de respect.

Acordul nu a mai fost semnat, conferința de presă pe care urmau să o susțină cei doi șefi de stat a fost anulată, iar delegația ucraineană a fost dată afară din Casa Albă. Ulterior, Trump a transmis un comunicat în care l-a acuzat pe Zelenski că „nu este pregătit pentru pace”.

„Am avut o întâlnire foarte semnificativă astăzi la Casa Albă. S-au învățat multe care nu ar fi putut fi înțelese niciodată fără o conversație sub asemenea foc și presiune. Este uimitor ce iese prin emoție și am stabilit că președintele Zelenski nu este pregătit pentru pace dacă America este implicată, pentru că simte că implicarea noastră îi oferă un mare avantaj în negocieri. Nu vreau avantaj, vreau pace. El a fost lipsit de respect la adresa Statelor Unite ale Americii în prețuitul Birou Oval. Se poate întoarce când este pregătit pentru Pace”, a declarat președintele SUA.

La două zile distanță, consilierul pentru securitate națională al Casei Albe a declarat că SUA are nevoie în Ucraina de un lider care să își dorească pace.

spot_img