Rusia a avertizat miercuri cu privire la o posibila „cursa a inarmarilor” in Peninsula Coreea, in contextul in care Washingtonul si-a anuntat intentia de a desfasura sistemul sau de aparare antiracheta THAAD in peninsula, ca reactie la lansarea unei rachete de catre Coreea de Nord, relateaza AFP si TASS, citate de Agerpres.
„Instalarea elementelor sistemului global de aparare antiracheta american in regiune, caracterizata printr-o situatie dificila in domeniul securitatii, ar putea provoca o cursa a inarmarii in Asia de Nord-Est si ar putea complica si mai mult solutionarea problemei nucleare in Peninsula Coreea”, a indicat Ministerul de Externe rus, intr-un comunicat.
„In genere, aceasta masura este de natura sa consolideze influenta distructiva a sistemului global de aparare antiracheta american pentru securitatea si stabilitatea internationala”, mai estimeaza MAE rus in acelasi text.
SUA si-au anuntat luni intentia de a desfasura „cat mai repede posibil” sistemul lor antiracheta THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) in Coreea de Sud. Acest sistem de rachete este conceput sa intercepteze si sa distruga rachete balistice in timp ce acestea sunt inca in afara atmosferei sau sunt pe punctul sa intre in atmosfera. THAAD a inceput sa fie desfasurat de catre americani din 2008.
Acest sistem foarte puternic este unul „defensiv”, orientat „impotriva amenintarii nord-coreene si nu pentru supravegherea Chinei”, asigura Washingtonul.
China este totusi ingrijorata de faptul ca acesta ar putea fi utilizat si impotriva …





