
Canicula (foto LCVA, Dreamstime.com)
Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.
ANM anunţă că, miercuri, în intervalul 10.00 – 21.00, în Banat, cea mai mare parte a Olteniei şi în sud-vestul Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.
Va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
”Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade. Disconfortul termic se va menţine ridicat şi în zilele următoare mai ales în regiunile vestice şi sudice”, a transmis ANM.
Mai multe judeţe sunt sub avertizare cod galben.

Disconfortul termic se va menţine ridicat şi în zilele următoare mai ales în regiunile vestice şi sudice, a transmis directorul ANM, potrivit Digi24.ro.
„Dacă astăzi cele mai ridicate valori de temperaturi vor fi în special în partea de sud-est-vest, de mâine aria județelor în care temperaturile să fie mai ridicate și să caracterizeze o vreme deosebit de caldă, chiar ușor caniculară, se va extinde și va cuprinde zone din partea de sud-vest, centru-nord a țării, exceptând poate doar zona de sud-est, în special zona Dobrogei”, a transmis șefa ANM, care avertizat că este posibil ca până la finalul lunii să avem temperaturi ușor peste normal și cu un caracter deficitar al precipitațiilor.





