
Foto: Ocusfocus | Dreamstime.com
Această poveste este un semnal de alarmă cu privire la lucruri care se pot întâmpla deși ai fost un părinte responsabil și atent. Deși ai avut un copil care a dormit neîntors de la 4 luni până la 12 ani. Copil care, într-o bună noapte, a decis că somnul este inutil și plictisitor, scrie o mamă pe site-ul Totuldespremame.
Una dintre plăcerile vieții de adult este somnul. Vieții mele de adult, nu stiu cum e la alții. Să te întinzi în pat după o zi întreagă, cu o carte în mână, în lumina moale de la veioză, iar după o vreme să te cuprindă încet somnul- iată calea spre fericire! Poate simt asta pentru că am îmbătrânit, însă nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată altfel. Somn lung, profund, de opt ore. Așa stau lucrurile pentru mine, dar nu și pentru fiica mea, insomniacă de ani de zile. Are 20 de ani și doarme maximum 5 ore.
Totul a început când avea treisprezece ani și era în clasa a VII-a. Nu a învățat niciodată dimineața, ci doar după-amiaza, iar lucrul acesta a dus încet- încet la insomnia cronică de care suferă de ani de zile. Nici nu iți dai seama cum pune stăpânire pe tine. Întâi sunt lucruri mici, pe care nici nu le observi, un stil de viață care iți este impus și pe care nu îl poți ocoli, iar apoi, într-o bună seară, realizezi cât de înspăimântătoare e realitatea.
Adormea greu, după 4 dimineața
În clasa a VII-a au început meditațiile pentru examenul de capacitate. Matematică și română, de doua ori pe săptămână. Nu am putut să îi stabilesc orele de meditații decât în prima parte a zilei, pentru că după amiaza avea scoală. Meditatorii ne rugau să ajungă devreme, la 8 sau 9, iar o ședință era de două ore. Cursurile la scoală începeau la 12 sau 13 și durau de regulă 6 ore. Asta înseamnă că la orele 18:30 cel mai devreme copilul (de atunci) ajungea acasă.
De regulă, după masa de seară punea stăpânire pe ea o toropeală nemaivăzută și, invariabil, adormea. Se trezea sau o trezeam întotdeauna după 2 ore, pentru că avea teme de făcut. A doua zi o lua de la început. Așa au început nopțile albe. Ajunsese să adoarmă cu greu după ora 4 dimineața, în rugămințile, lacrimile și neputințele mele.




