Am vrut sa-l cunosc pe profesorul de biologie Ionica Sava din doua motive. Primul este ca si-a dedicat intreaga existenta copiilor din satul vrancean in care el insusi s-a nascut, Candesti. Al doilea imbold, visul pe care acest om nu l-a abandonat niciodata, cultivarea alunului de padure la scara nationala. Fructul are o mare insemnatate pentru sanatatea celor care-l consuma. Mai mult, pomul acesta construieste, prin radacinile sale, un adevarat baraj natural in calea alunecarilor de teren, stabilizand zonele deluroase.
Cu adevarat o viata in slujba alunului, daca te gandesti la cei 38 de ani de cand a creat in curtea casei sale, dar si pe un teren din vecinatate, o adevarata scoala dedicata acestui arbore. Din mica sa padure obtine puieti, oferindu-i gratuit celor care vor sa puna bazele propriilor plantatii. Le explica ce si cum trebuie sa faca pentru ingrijirea pomilor, cu atat mai mult cu cat dascalul a scris si o carte pe tema asta. Au venit oameni din toata tara la el acasa. Daca e sa faca un calcul, asa, la prima mana, probabil ca a pus umarul la aparitia catorva sute de hectare de aluni in toate colturile Romaniei.
Radacinile acestui pom ajung, dupa cum aflu, pana la 1,60 metri adancime, dar in plan orizontal se pot intinde pe o suprafata de pana la 25 de metri patrati in jurul tulpinii. Alunul mai are si o alta calitate cu totul deosebita. Un exemplar matur reuseste sa absoarba pana la 1.500 de litri de apa in 24 de ore. Te gandesti aici la situatiile in care ploua foarte mult, iar surplusul de apa devine un factor al destabilizarii solului. „Radacina alunului creeaza o armatura vegetala care sudeaza solul de roca-mama”, suna in mod plastic plastic explicatia. Gazda face referire si la un alt pom, nucul. Datele pe care mi le prezinta sunt elocvente. Radacina se duce la opt metri adancime si pana la 64 de metri patrati in jurul arborelui.?
De la teorie, la practica
Cifrele au sarit din carti, fiind sadite in dealurile si rapele din jurul satelor Dumbraveni si Candesti, aici, pe plaiurile profesorului nostru. Cel care a produs nu mai putin de 5.000 de puieti de nuc. Pe care, ajutat de elevii lui, dar si de un inginer, Aurel Albei, i-a plantat in ariile de risc pentru alunecarile de teren. Asta e poveste veche, inceputa in anii „70. Sa mai fie azi in picioare aproape 1.000 de nuci, apreciaza biologul, oftand, ca restul n-au avut o soarta prea buna. Dar cei care mai fac umbra, cu tulpina dreapta, tin si azi pamantul in buna ordine, iar de alunecari de teren nu s-a mai auzit de foarte multi ani prin partile astea. Daca e sa privim la nivelul intregii tari, omul de la catedra sustine ca aproximativ 500.000 de hectare din zonele colinare ale Romaniei ar putea scapa de riscul alunecarilor de teren, daca am lua in considerare solutiile pe care, iata, natura ni le ofera.
Totul are un inceput. Ca sa vezi ca nimic nu-i intamplator. Gazda mea se confrunta, in tinerete, cu problema calculilor renali. El spune ca operatia, in cazul sau, era riscanta, din cauza marimii „pietrelor”. Este momentul in care descopera posibilitatea de a scapa de acest necaz cu ajutorul alunelor de padure. Elimina din alimentatia sa o serie de factori de risc si, dupa un tratament indelungat, dar strict, scopul este atins. A fost salvat de acest fruct cu adevarat miraculos, prin multitudinea proprietatilor pe care le are. a”Miezul de alun are o substanta care elimina calculii renali”, imi spune. Si nu e doar atat, daca te uiti spre lunga lista de proprietati, de la proteime, grasimi, glucide si enzime, pana la vitamine si saruri. „Acizii grasi de tipul Omega-3 protejeaza organismul impotriva bolilor de inima, hipertensiunii arteriale, depresiei si stimuleaza sistemul imunitar. Miezul de alun nu contine colesterol”, iata o lectie de care ar trebui sa tinem seama. Convins, cum s-ar spune, pe propria piele de toate aceste calitati, dascalul pune bazele propriei plantatii de alun, de 1.000 de metri partrati, incepand din anul 1978.
Fostii elevi
Ma aflu in casa noii mele cunostinte. Eu stau la masa, pe scaun. Gazda, in picioare. Recunosc profesorul din atitudinea sa. Ma simt ca un elev care ia, cu atentie, notite. Omul din fata mea este de o vioiciune surprinzatoare, la cei 83 de ani ai sai. Spune ca alunele de padure fac si azi parte din alimentatia sa de baza. Pune vigoarea pe seama acestui aliment. Ba chiar si faptul ca nu i-a albit parul. Amintiri din tinerete se deapana in camaruta mica in care stam. Cum isi lua copiii de la scoala si mergeau pe dealuri, vorbindu-le despre bogatiile naturii. Le recita poezii si le canta cantece. Dorea sa construiasca o atmosfera cat mai placuta in timpul lectiilor. „Pe copii trebuie sa-i iubesti, altfel nu poti fi profesor”, aud de la interlocutorul meu. Urmarile lectiilor de atunci se vad an de an, pentru ca fostii elevi bat la usa profesorului sau ii telefoneaza, sa mai stea de vorba cu el. Altii, nu putini, cam 100, dupa aprecierea gazdei, au decis sa faca la ei acasa cate o plantatie cu aluni, asa ca au cerut dascalului puieti.
Nu mai auzisem pana acum despre laptele de alune. Conform retetei pe care o aflu acum de la interlocutorul meu, pui 150 de grame de fructe, inca ?verzi, si un litru si jumatate de apa, le amesteci bine intr-un blender, timp de cel mult patru minute. Rezulta un produs care actioneaza impotriva anemiei si rahitismului, dar si pentru rezistenta organismului in anotimpul rece. Frunzele alunului sunt excelente in tratarea infectiilor. Mugurii acestui pom stau la baza ceaiului care actioneaza in cazul emfizemului pulmonar.
Amintirea unui profesor
Discutia aluneca de la un subiect la altul. Descopar povestea unui fiu al satului Candesti, care a vazut lumina zilei in 1933. Urmeaza cursurile primare aici, apoi Liceul „Regele Ferdinanda” din Ramnicu Sarat. De unde pastreaza amintirea nepretuita a profesorului Ion Sandulescu. Dincolo de faptul ca era dascal de Limba Romana, el a marcat in primul rand caracterul elevului Ionica Sava, starnind dorinta discipolului de a fi, la randu-i, profesor. Drumul vietii il va conduce, mai departe, spre Iasi, la Facultatea de Stiinte ale Naturii din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, pe care o absolva in 1960. Se intoarce in satul natal cu gandul de-a se contopi cu scoala unde alte generatii trebuie sa descopere cartea. „Aristotel spunea ca sunt doua feluri de oameni. Unii n-au iesit din grota, adica din grota spirituala. Altii au iesit, deci sunt oameni educati”, descopar un inteles cu totul nou despre rolul profesorului in dezvoltarea elevilor sai.
Visul spulberat al Italiei
Ma gandesc ca omul acesta, chiar daca traieste intr-un sat de care poate multi nici n-au auzit, ar putea sa schimbe viziunea unei tari intregi. Romania, spune el, n-a avut niciodata o strategie legata de cultura alunului. Nici in privinta nucului, adauga, nu am stat mai bine. Norocul nostru este ca nucii cresc totusi spontan, dar in nici un caz nu se poate vorbi de vreo implicare a societatii in plantatiile de anvergura. Vranceanul ar fi vrut sa mearga, cu 15 ani in urma, in Italia, sa vada cum se produc acolo puietii de alun, in conditii speciale, in vitro. Tocmai pentru ca tara aceea este unul dintre marii producatori mondiali de alune de padure. „Se pot produce milioane de puieti in vitro”, sunt asigurat. Lipsa fondurilor a facut ca visul italian sa fie spulberat. Cu toate ca atunci a facut apel la Ministerul Agriculturii, pentru a-l sustine financiar in acea calatorie.
„Parcul european al alunilor infratitia”
Dar daca profesorul vrancean nu s-a putut duce in strainatate, atunci a venit strainatatea la el. De-a lungul timpului, a tinut legatura cu specialisti sau …
