Scenariile privind apartenenta Marii Britanii la UE, dupa referendum, dezbatute intr-o simulare

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Mai multi fosti premieri, ministri si oficiali europeni au participat, luni, la o simulare organizata de centrul de reflectie Open Europe, cu scopul de a dezbate scenariul ramanerii Marii Britanii in UE, in urma unei negocieri convenabile a relatiei cu blocul comunitar, cat si scenariul?unui „Brexit”, dupa referendumul care va fi organizat pana la finalul lui 2017, informeaza AFP, citat de Agerpres.
Obiectul simularii a fost apartenenta Marii Britanii la UE, care ar urma sa fie decisa pana la finalul lui 2017 prin referendum, cu doua scenarii studiate: dimineata cel cu renegocierea relatiei cu UE, iar dupa-amiaza cel cu iesirea tarii din blocul Celor 28, asa-numitul „Brexit”.?
In jurul unei mese rotunde au fost adunate zece personalitati politice de prim-plan, printre care fostii premieri italian, Enrico Letta, si irlandez, John Bruton, care au jucat rolul tarii lor, simularea fiind mediata de un „moderator”.?
Sesiunile au inceput cu interventii ale negociatorului britanic, fostul ministru britanic Malcolm Rifkind, pentru primul scenariu, si fostului cancelar al esichierului (functie detinuta de obicei de ministrul de finante) lordul Norman Lamont,?pentru cel de-al doilea.?
„Este o eroare sa se creada ca prim-ministrul britanic David Cameron a organizat acest referendum pentru chestiuni de politica interna din partidul sau”, a spus Malcolm Rifkind. „Intreaga Mare Britanie este foarte divizata asupra chestiunii”, a adaugat el.?
Discutiile s-au focalizat rapid asupra celor patru axe de reforma solicitate de Londra: lipsa discriminarii tarilor nemembre ale zonei euro, punerea accentului pe competitivitate, restabilirea suveranitatii tarii si limitarea imigratiei europene.?
Fara nicio surpriza, chestiunea competitivitatii s-a dovedit a fi subiectul cel mai consensual, in timp ce participantii la simulare s-au pronuntat impotriva schimbarii modalitatii de vot in Consiliul European pentru a da mai multa putere tarilor nemembre ale zonei euro sau pentru a asigura un drept de veto parlamentelor nationale.?
„Noi credem ca un Brexit ar fi un dezastru, dar nu vom face compromisuri cu orice pret”, a avertizat Franta prin vocea lui No?”lle Lenoir, fost ministru al afacerilor europene.?Tema cea mai delicata este cea a imigratiei, in privinta careia toti participantii au atras atentia ca masura ceruta de Londra poate fi considerata una discriminatorie. „Libera circulatie a persoanelor nu este negociabila”, a apreciat reprezentantul Poloniei, Leszek Balcerowicz, unul dintre artizanii schimbarilor liberale reusite in aceasta tara dupa caderea comunismului.?
„Este foarte periculos sa incurajezi xenofobia. Europa s-ar putea prabusi din acest motiv”, a spus reprezentanta Frantei, in timp ce fostul premier italian Letta a atras atentia asupra amalgamului care se face intre migrantii europeni si criza refugiatilor din prezent.?Daca tonul primei sesiuni a fost deja unul ridicat, el nu a fost nimic in comparatie cu cel utilizat in cea de-a doua, care a discutat scenariul unui vot in favoarea Brexit, noteaza AFP.?Unii au afirmat ca respecta …

spot_img