Ce strategii gresite folosesc managerii / FOTO: smallbusiness.chron.com
Directorii de companii din Romania sunt printre cei mai optimisti din lume in privinta posibilitatii majorarii veniturilor, jumatate anticipand o evolutie pozitiva a acestora in urmatoarele 12 luni. De asemenea, 56% intentioneaza sa creasca numarul de angajati, potrivit unui sondaj realizat de firma PwC.
Astfel, 50% dintre directorii generali din Romania sunt foarte increzatori in cresterea veniturilor pentru companiile lor pe parcursul urmatoarelor 12 luni, conform rezultatelor sondajului anual PwC Global CEO Survey 2016.
Procentajul a crescut cu sase puncte procentuale fata de cel de anul trecut, cand se situa la 44%, si este cu 15% mai mare decat media globala, de 35%.
Prin urmare, directorii de companii din Romania sunt printre cei mai optimisti lideri de afaceri din lume, imediat dupa cei din India (64%) si Spania (54%), insa cu mult deasupra celor proveniti din Europa Occidentala sau de Est.
Cei mai increzatori top manageri din lume
1. India – 64% spun ca veniturile firmei lor cresc in acest an
2. Spania – 54%
3. Romania – 50%
4. Mexic – 46%
5 Argentina – 42%
Aceasta perceptie a unor oportunitati mai mari de crestere se traduce, de asemenea, intr-o atitudine optimista cu privire la numarul de angajari, 56% dintre directorii executivi locali exprimandu-si intentia de a creste efectivul de personal in urmatoarele 12 luni, in timp ce numai 18% intentioneaza sa faca reduceri de personal in cursul acestui an, scrie Mediafax.
„Optimismul directorilor generali din Romania este hranit atat de cresterea economica din ultimii trei ani, cat si de estimarile de crestere a PIB-ului pentru anul 2016 de 4%. Cu toate acestea, ar trebui sa fim atenti la norii de furtuna ce se aduna pe pietele emergente si cele de capital, si sa ne asiguram ca nu suntem luati prin surprindere in cazul unei noi crize globale, similare cu cea din 2008. Pentru a pune la adapost economia Romaniei, trebuie sa continuam in ritm sustinut reformele structurale, reducerea birocratiei, reformarea sectorului public si imbunatatirea infrastructurii tarii, astfel incat sa mentinem Romania pe lista destinatiilor atractive pentru investitii”, a declarat Ionut Simion, country managing partner, PwC Romania.
Pesimism pe toata linia la nivel global
Rezultatele raportului PwC Global CEO Survey scot in relief perspectivele sumbre asupra situatiei in care se va afla economia globala in urmatoarele 12 luni. Peste 1.400 de directori de companii au fost intervievati in cadrul studiului ce a fost lansat in deschiderea intalnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elvetia.
La nivel global, doua treimi dintre directorii executivi (66%) considera ca in prezent exista mai multe riscuri cu care se confrunta companiile lor decat erau in urma cu trei ani.
Recalibrarea economica a Chinei, pretul titeiului aflat in picaj si ingrijorarea cu privire la securitatea geopolitica determina, in ansamblu, o crestere a sentimentului de nesiguranta cu privire la sansele de crestere a economiei globale.
La nivel global, numai putin peste un sfert dintre directorii executivi (27%) sunt de parere ca in urmatoarele 12 luni va avea loc o imbunatatire a cresterii economice globale, comparativ cu anul trecut cand 37% dintre respondenti afirmau acest lucru, iar numai 17% considerau ca situatia economiei globale se va inrautati (procentaj care in prezent a crescut la 23%).
Nivelul de optimism printre directorii de companii din America de Nord este la jumatatea (16%) nivelului celor mai optimiste regiuni (Europa occidentala 33% si Orientul Mijlociu 34%). Aproape o treime dintre directorii de companii din China (33%) sunt de parere ca in 2016 cresterea economica mondiala va …





