Auzim frecvent parinti care se plang ca au un copil lenes, care pare a nu vrea sa invete sau sa gandeasca si nu este motivat sa depuna niciun efort (cu exceptia jocurilor pe calculator).
Cel mai adesea, a”lenea” este atribuita copiilor in legatura cu sarcinile scolare si efortul mental implicat de acestea. Niciun parinte nu se plange de copilul caruia ii e lene sa se joace. Inainte de a eticheta astfel un copil, este nevoie sa intelegem corect cauza pentru care se comporta astfel.
Cateodata, exista circumstante care nu depind de copil. El doar a”traduce” o dificultate intr-un comportament catalogat gresit drept a”lenes”.
Cand poate fi un copil lenes?
Daca definim lenevia ca a”refuzul deliberat de a lucra”, aceasta implica o anumita capacitate de deliberare si vointa. Ele nu sunt accesibile copilului decat dupa o anumita varsta. In plus, lenea include mecanisme motivationale defecte ce necesita timp pentru a se a”perfectiona” in acest sens.
Cu alte cuvinte, copilul mic, aflat la varsta prescolara, nu poate fi lenes. Pentru ca nu detine inca aceasta capacitate. Un copil mic care refuza sa faca o activitate tipica varstei sale are cu siguranta un motiv obiectiv pentru care nu poate face ce i se cere. De cele mai multe ori, copilul refuza pentru ca simte ca nu poate, nu stie, sau ii este frica. El devine paralizat de sentimentul propriei incapacitati.
Spre exemplu, daca un copil refuza sa deseneze sau sa coloreze, el are foarte probabil o dificultate de perceptie vizuala, de coordonare ochi-mana sau de motricitate fina a degetelelor. In alte cazuri, refuzul are la baza o frustrare generata de modul incorect in care parintii relationeaza cu copilul. Ca de exemplu felul in care acestia il incurajeaza sau il critica pentru ceea ce face. Un copil se naste cu motivatia de a explora si de a invata.
Mediul extern este cel care face ca, in timp, aceasta nevoie de cunoastere a copilului sa dispara, lasand locul dezinteresului. Un copil mic nu poate fi lenes, el este in mod natural curios sa incerce. In schimb, poate fi lent.
Astfel, a”lenea veritabila” se instaleaza cu adevarat abia spre varsta scolara mijlocie, fiind o consecinta a unei greseli de educatie.
Copiii corectati si criticati in permanenta, dar mai ales cei hiperprotejati si cei rasfatati, care nu au fost responsabilizati suficient, nu isi dezvolta abilitatile de autonomie personala si nu invata cum sa faca fata situatiilor mai putin favorabile de viata in care trebuie sa se descurce singuri. Prin urmare, le evita, preferand sa nu faca nimic. In plus, ei nu isi dezvolta corespunzator mecanismele motivatiei interne, dorinta lor de a face ceva fiind permanent fie conditionata de obtinerea unui avantaj material, fie inabusita de criticile si lipsa de incredere a celor din jur. Despre aceasta problema cititi mai multe in articolul a”5 consecinte devastatoare ale rasfatului asupra copiilor”.
?
?
Cand putem considera ca un copil este doar a”lent”?
Unii copii sunt lenti in mod structural, temperamental. In aceste cazuri, aceasta incetineala este vizibila de la nastere si in toate situatiile, atat de joaca dar si de …
