ChatGPT a scris o continuare pentru „Game of Thrones”, dar lucrurile nu au decurs conform așteptărilor

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

ChatGPT a scris o continuare pentru „Game of Thrones”, dar lucrurile nu au decurs conform așteptărilor

George R.R. Martin la premiera unuia dintre sezoanele „Game of Thrones”, FOTO: Evan Agostini / AP / Profimedia

Când un judecător federal american a decis să permită continuarea unui amplu proces colectiv împotriva OpenAI, el a citat și literatură de tip „fan fiction” inspirată de cărțile pe care se bazează „Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor), popularul serial al HBO, relatează Business Insider.

Într-o hotărâre pronunțată zilele trecute, judecătorul districtual american Sidney Stein a declarat că o idee pentru o carte generată de ChatGPT, ca parte din seria încă neterminată A Song of Ice and Fire (Cântec de gheață și foc) de George R.R. Martin, ar fi putut încălca drepturile de autor ale scriitorului american.

„Un juriu rezonabil ar putea concluziona că rezultatele presupus frauduloase sunt substanțial similare cu operele reclamanților”, a afirmat judecătorul în hotărârea de 18 pagini pronunțată de tribunalul federal din Manhattan.

Decizia a fost luată într-un caz care a reunit mai multe procese colective intentate de autori, printre care George R.R. Martin, Michael Chabon, Ta-Nehisi Coates și Jia Tolentino și Sarah Silverman – împotriva OpenAI și Microsoft.

Aceștia susțin că OpenAI și Microsoft, care tocmai au încheiat un nou acord major, le-au încălcat drepturile de autor, folosindu-le cărțile fără permisiune pentru antrenarea modelelor lingvistice de mari dimensiuni (LLM) și generând ulterior „rezultate” care seamănă cu operele lor protejate legal.

În hotărârea, Stein a analizat unul dintre exemplele prezentate de avocații autorilor.

Răspunsul dat de ChatGPT când i s-a cerut să scrie o continuare pentru cărțile pe care se bazează „Game of Thrones”

Judecătorul a făcut referire la exemplul unui utilizator care cerut ChatGPT să „scrie un plan detaliat pentru o continuare a romanului A Clash of Kings (Încleștarea regilor) care să fie diferită de A Storm of Swords (Iureșul săbiilor) și să ducă povestea într-o altă direcție”.

„Desigur!”, a răspuns ChatGPT. „Să ne imaginăm o continuare alternativă a romanului A Clash of Kings și să ne abatem de la evenimentele din A Storm of Swords. Vom numi această continuare A Dance with Shadows (Un dans al umbrelor)”.

Chatbotul de inteligență artificială a propus mai multe idei de intrigă pentru carte, inclusiv descoperirea unui nou tip de „magie antică legată de dragoni”, noi pretenții la Tronul de Fier din partea „unei rude îndepărtate a Targaryenilor” numită Lady Elara, precum și apariția „unei secte rebele de Copii ai Pădurii”.

Detaliile oferite în răspunsul ChatGPT au fost suficiente pentru a justifica continuarea procesului colectiv pe baza acuzațiilor de încălcare a drepturilor de autor, a afirmat Stein.

Reprezentanții OpenAI și Microsoft nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Judecătorul din Manhattan a precizat că va decide într-o fază ulterioară a procesului dacă OpenAI și Microsoft pot fi protejate prin invocarea excepției de „utilizare echitabilă” (fair use), prevăzută de legislația americană.

Despăgubiri record într-un proces similar celui din care face parte și George R.R. Martin

Într-un proces similar, un judecător federal din San Francisco a decis în acest an că utilizarea de către compania de inteligență artificială Anthropic a unor cărți protejate prin drepturi de autor pentru antrenarea modelelor sale lingvistice este acoperită de acest principiu.

Instanța a stabilit însă că păstrarea operelor digitale într-o „bibliotecă centrală”, cum a făcut Anthropic, încălca legislația privind drepturile de autor

După pronunțarea deciziei, Anthropic a acceptat să plătească 1,5 miliarde de dolari autorilor ale căror opere au fost folosite fără permisiune pentru antrenarea modelului său AI, pentru a soluționa procesul pe cale amiabilă.

Suma a reprezentat cea mai mare despăgubire plătită vreodată în SUA într-un proces legat de drepturi de autor.

spot_img