„Unde e Andreea?”, parola care te poate scăpa de un abuzator când ești în oraș. PLUS: Reguli de siguranță pe care trebuie să le știe toate adolescentele

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Femeile își cer dreptul de a se simți în siguranță oriunde: pe stradă, în baruri, când ies în oraș cu prietenii: FOTO: Marșul solidarității/ Pagina de Facebooc Centrul FILIA

Femeile își cer dreptul de a se simți în siguranță oriunde: pe stradă, în baruri, când ies în oraș cu prietenii: FOTO: Marșul solidarității/ Pagina de Facebooc Centrul FILIA

Siguranța femeilor a devenit iarăși subiect de discuție în spațiul public după ce o femeie din Teleorman, mama a trei copii, a fost ucisă sâmbăta trecută de fostul ei soț, în timp ce se afla pe stradă, cu mezinul de trei ani în brațe. Femeia avea două ordine de protecție împotriva bărbatului, emise pentru răpire și viol. Acesta este unul dintre cele 51 de cazuri de femicid din acest an! Cifra e uriașă și dovedește, o dată în plus, că e nevoie urgentă de legi mai dure, de reacție fermă din partea autorităților, de protecție reală, de asumare și implicare când vine vorba despre protecția femeilor. Și nu în ultimul rând de educație legată de limite și protecție, începută de la cele mai mici vârste. În lipsa unor măsuri coerente din partea autorităților din România, câteva grupuri de acțiune civică din diverse orașe ale României au început campanii, pe modelul celor din străinătate, pentru a oferi femeilor un pic mai multă siguranță când sunt în oraș. „Vreau un shot Angel!” sau „Unde e Andreea?” – sunt mesaje codate care, rostite în diverse localuri, transmit personalului faptul că ești în pericol. Campanii de acest tip se desfășoară acum în Cluj și Iași și urmează să se implementeze și în Capitală.

În mai multe orașe din lume, în ultimii ani s-au lansat proiecte de conștientizare menite să sporească siguranța femeilor. Și s-au pus la punct adevărate „coduri de siguranță”. De exemplu, în Londra a fost inițiată campania Don’t Cross the Line (Nu întrece limita), un demers cu mesaje directe către hărțuitori și abuzatori. Mesajele și afișele răspândite prin localurile din capitala britanică arată și tipurile de comportamente incriminate (atingerile, pipăitul sau alte contacte fizice nedorite, privirile insistente, agresiunea verbală precum și urmărirea femeilor pe stradă).

Tot în capitala Marii Britanii, proiectul Women’s Night Safety Charter reunește cluburi, baruri, societatea de transport public și numeroase instituții sau companii care funcționează noaptea și care își asumă responsabilitatea (prin demersuri punctuale) în ceea ce privește siguranța femeilor după lăsarea serii. Practic, cei care se înscriu în acest demers își educă angajații pentru a acționa eficient dacă văd o femeie în pericol.

Băutura care salvează vieți

Există chiar și o inițiativă a Națiunilor Unite, numită „Safe Spaces Now”, care publică cifre îngrijorătoare la capitolul siguranța femeilor în spațiile publice și caută soluții pentru a redresa acest aspect. De asemenea, în orașe precum Londra, Cambridge sau Newham funcționează de câțiva ani codul „Ask for Angela” (întreabă de Angela). Această formulă este un fel de cod secret prin care o persoană aflată într-o situație de vulnerabilitate (într-un bar sau club) poate să ceară ajutor discret. Orice femeie care merge la bar și întreabă de Angela, va alerta personalul care este pregătit să îi ofere asistență sau ajutor (să o conducă la un taxi, să cheme poliția sau să o „adăpostească” până se simte în siguranță.

Ca să afli ce sintagme se folosesc în România, citește AICI.

spot_img