România trăiește de ani buni într-o contradicție: plecăm în afară ca să avem venituri mai sigure, dar lăsăm în urmă bunuri și oameni mai puțin protejați. În Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie, asigurarea casei sau o poliță de viață sunt, de cele mai multe ori, o normă. Înapoi acasă, norma e „ne descurcăm”. Diferența dintre cele două lumi nu e doar culturală, ci și structurală, de aceea m-am gândit să explorăm ce înseamnă „protecție” acolo și de ce nu replicăm reflexul și pentru România.
În țările în care s-au stabilit comunitățile cele mai mari de români, piața asigurărilor este matură. În Italia, primele de asigurare au fost 6,2% din PIB în 2023, cu pondere majoritară pe viață; în Spania, industria asigurărilor rulează anual circa 4,7% din PIB; în Marea Britanie, plățile pentru daune la locuințe au atins niveluri record în 2023–2024 pe fondul fenomenelor meteo, iar prețul polițelor a urcat în consecință; în Germania, gradul de acoperire împotriva hazardelor naturale (ca add-on la asigurarea locuinței) ajungea deja la circa jumătate din proprietăți în 2021, cu unele regiuni care depășesc 90%. Sunt indicii clare că „protecția” e tratată ca infrastructură personală, nu ca moft.
În România, penetrerea asigurărilor în PIB abia a trecut de 1,3% în 2024, cel mai ridicat nivel din 2015 încoace, dar tot mult sub media europeană. Dinamica e pozitivă, însă decalajul rămâne mare. E relevant și mixul: la noi, non-life (în special auto) domină net, în timp ce în sudul și vestul Europei componenta de viață și protecție pe termen lung are o greutate mult mai mare.
Un sondaj realizat de Allianz-Țiriac arată că aproape 7 din 10 români stabiliți în afara țării nu au nicio asigurare activă în România, deși peste 70% dintre ei dețin polițe de viață, sănătate sau locuință în țările în care trăiesc. Paradoxul e evident: protecția devine reflex atunci când sistemul o face ușor de accesat, dar se oprește la graniță atunci când presupune birocrație sau necunoaștere. De fapt, digitalizarea asigurărilor din România face ca această barieră să nu mai existe. Multe produse pot fi cumpărate și gestionate integral online, în câteva minute.
Ce facem în afară, dar nu facem acasă
De Jarud Zerdzicki via Unsplash
Românii adoptă în țările de reședință regulile jocului: semnează polițe pentru locuință, viață și sănătate, se obișnuiesc cu proceduri digitale și cu ideea că „asigurarea e cost fix”. În Marea Britanie, peste 80% dintre gospodării au o formă de asigurare de locuință; nu e o cifră de marketing, ci un semn că protecția e devenită rutină. Tot acolo, în 2023 și 2024, asigurătorii au plătit sume record pentru daune la locuințe pe fondul furtunilor succesive, iar prețurile au urcat.
În Germania, discuția nici măcar nu se poartă la nivelul „ai sau n-ai poliță”, ci la calitatea acoperirilor: câtă protecție ai pentru inundații, alunecări de teren, furtun, niște fenomene care, în 2021, au produs pagube estimate la zeci de miliarde și au împins statul să construiască mecanisme de sprijin și reasigurare. Acolo, asigurarea pentru hazard natural e un add-on standard la polița casei, iar penetrarea urcă spre 94% în anumite landuri.
De ce nu replicăm acest reflex în România
Foto de Elie Meh via Unsplash
Explicațiile sunt mai multe. Istoric, în România s-a mizat mereu pe ideea că statul sau vecinii rezolvă. Economic, multe familii funcționează aproape de limită, iar prima de asigurare intră în categoria „dacă mai rămân bani”. Cultural, nu am avut o conversație publică serioasă despre riscuri: cât costă de fapt o țeavă spartă în blocurile vechi, ce înseamnă un scurt la tabloul electric sau o operație cu spitalizare. Instituțional, piața locală s-a focusat mai ales pe RCA, ceea ce a lăsat în umbră polițele de protecție personală și de locuință.
Diaspora trimite bani acasă, dar, în lipsa unei culturi a riscului, transferurile lunare nu se transformă automat în protecție. Banii trimiși de românii din diaspora înapoi către România au fost în jur de 9,5–10 miliarde de dolari anual în 2023–2024, plasând țara constant în topul UE ca pondere în PIB, dar acești bani merg aproape integral în cheltuieli curente, nu în buffere de risc.
Diferențe care contează: Italia, Spania, Germania, Marea Britanie
Italia are o piață de asigurări în care viața reprezintă peste 70% din prime; asta înseamnă planificare pe termen lung și produse de protecție atașate creditelor și economisirii. Spania e un exemplu interesant: industria asigurărilor reprezintă aproape 4,7% din economia țării și e prezentă peste tot: în bănci, în agenții locale, online. Pentru oameni, asta înseamnă că e foarte ușor să își facă o asigurare, fără complicații sau bariere.
Germania a accelerat add-on-ul pentru riscuri catastrofale la locuințe după 2021; discuția publică a mutat accentul de la ajutor post-dezastru la prevenție și asigurare. Marea Britanie a trecut printr-un „stress test” climatic: recorduri de plăți, prime în creștere, dar și programe precum Flood Re care mențin accesibilitatea pentru gospodăriile expuse la inundații. Toate patru au în comun un lucru: când riscul crește, piața răspunde, iar oamenii își ajustează comportamentele.
Cum arată traducerea practică pentru familiile separate de distanță
Foto de Jakub Zerdzicki via unsplash
Românii din diaspora care au lăsat în țară o proprietate sau părinți care dețin locuința familiei se pot implica în protecția acesteia. Pot încheia online asigurarea dacă sunt proprietari sau își pot ajuta familia să încheie o poliță completă pentru casă (incendiu, daune de apă, furt, vandalism, răspundere civilă, asistență la domiciliu). Procesul e deja digitalizat, iar plata primei poate fi făcută online, e cel mai simplu mod de a nu transforma un incident într-o gaură financiară.
Pentru viață și evenimente neprevăzute, regula e la fel de clară: polița se face pe numele persoanei asigurate. Pentru a-i proteja pe cei dragi rămași în țară, diaspora poate documenta opțiunile, poate acoperi prima și poate urmări scadențele. La minori, există produse dedicate în care părinții pot fi contractanți în beneficiul copilului, însă aici discutăm despre scenariul cel mai des întâlnit: adult în țară, sprijinit de familie din afară.
Într-un scenariu minimal, familia „ridică scutul” cu două decizii: locuința (pe numele proprietarului) și o poliță de viață pentru persoana vulnerabilă din țară. Asta nu înlocuiește obiceiul transferurilor lunare, îl completează. Transferul plătește ziua de mâine; polița salvează luna aceea în care viața celor dragi ar fi putut deraia de tot.
Soluții digitale bune pentru astfel de situații sunt pachetele My Home și My Protect de la Allianz-Țiriac, potrivite pentru scenarii reale ca cele ale familiilor despărțite de distanță.
My Home este o asigurare completă de locuință care se adaugă celei obligatorii și acoperă evenimente frecvente precum incendii, daune de apă, furt, vandalism sau avarii accidentale, plus asistență la domiciliu și răspundere civilă față de terți. Poate fi cumpărată și administrată 100% online, inclusiv de românii din diaspora care au rămas proprietari ai locuințelor din țară.
My Protect este o poliță de viață pentru situații neprevăzute (accidente cu invaliditate permanentă sau intervenții chirurgicale care implică spitalizare), o plasă de siguranță financiară pentru cei rămași în România, în special pentru părinți vârstnici, tineri studenți sau persoane aflate la început de drum.
Drumul dintre România și diaspora e pavat cu neprevăzut, la propriu
Foto de Tim Mosholder via Unsplash
Românii din diaspora nu trăiesc doar între două economii, ci și între două tipuri de mobilitate. În fiecare an, milioane de drumuri se fac între România și țările de reședință: vacanțe, vizite, muncă sezonieră, concedii. De cele mai multe ori, aceste călătorii sunt complet neacoperite, adică o urgență medicală, o defecțiune auto pe autostradă sau un zbor anulat pot transforma un drum planificat într-o cheltuială de mii de euro.
Tocmai aici se vede cum digitalizarea poate corecta decalajul de protecție dintre vest și România. Prin produse precum My Travel și My Car de la Allianz-Țiriac, reflexul de siguranță devine la fel de accesibil ca în țările în care românii au învățat să-l practice zilnic.
My Travel este o asigurare completă de călătorie, concepută pentru oricine călătorește, fie că vorbim de familia de România care vine în vizită la cei plecați în diaspora sau la călătorii în alte țări în afară de țara de rezidență și România pentru cei care au plecat. Acoperă cheltuieli medicale, spitalizare, repatriere, anulare sau întrerupere de călătorie, pierderea bagajelor și întârzieri de zbor, toate gestionabile online. Polița poate fi activată pentru o singură deplasare sau pentru un an întreg, iar asistența este disponibilă permanent.
Iar pentru cei din diaspora care dețin o mașină în România pe care o folosesc inclusiv pentru drumuri în alte țări, asigurarea facultativă My Car oferă protecție suplimentară pentru mașină: daune, furt, asistență rutieră și transparență totală în costuri. Este o extensie firească a ideii de protecție continuă, aceeași predictibilitate și simplitate digitală aplicate domeniului auto.
Aceste soluții arată că reflexul de a te proteja nu trebuie să se oprească la graniță. Asigurarea nu mai e un document pe hârtie, ci un serviciu digital care călătorește odată cu tine.
De la „ne descurcăm” la „suntem acoperiți”
Nu e suficient să preluăm limbajul din Italia sau Germania; trebuie să preluăm și reflexul: când riști să pierzi mai mult decât poți înlocui rapid din venituri, asigurarea devine infrastructură personală. Într-o piață locală care crește, dar are încă penetrare de circa 1,35% din PIB, fiecare decizie la nivel de gospodărie contează. În următorii ani, costul riscului climatic va face discuția și mai concretă. În toată Europa, plățile pentru fenomene meteo cresc și presiunea pe prime e reală. Nu e un motiv să amâni, ci un motiv să intri în joc din timp și să fii informat.
Tot mai mulți români din diaspora au început să vadă în asigurări nu un cost, ci un semn de grijă reală pentru cei de acasă. Iar faptul că pot contribui la siguranța familiei prin produse digitale, transparente și accesibile, cum sunt cele oferite de Allianz-Țiriac, face ca „protecția de la distanță” să nu mai fie doar o metaforă.
Într-o lume în care riscurile cresc, prevenția rămâne cel mai stabil tip de sprijin.
Articol susținut de Allianz-Țiriac
