La sapte ani dupa publicarea editiei integrale a caietelor poetului, manuscrisele sunt de negasit in formula completa in bibliotecile importante din tara. Facsimilizate cu scopul de a deveni un instrument util de lucru, unele dintre cele mai importante manuscrise ale literaturii romane zac nefolosite, din 2009, in depozitul Bibliotecii Academiei.
Titu Maiorescu dona in ianuarie 1902 Academiei Romane toata opera scrisa de mana a poetului. „De la Mihail Eminescu posed – daruite mie de dansul in diferite ocaziuni – multe manuscrise, parte poesii publicate, parte studii, traduceri si articole de presa. Toate aceste manuscripte, asa cum se afla: in carti cartonate, in caiete cusute si in foi volante, vi le trimit alaturat si le daruiesc la randul meu Academiei Romane pentru a servi celor ce se vor ocupa in viitor cu cercetari mai amanuntite asupra vietii si activitatii marelui nostru poet”, declara criticul intr-o sedinta a Academiei.
Exact 114 ani mai tirziu, epopeea acestor manuscrise, devenita in timp o absurda aventura birocratica, pare departe de a fi incheiata. Incercari de a reproduce caietele lui Mihai Eminescu, protejand astfel originalele, care nu mai puteau fi rasfoite din pricina degradarii, au fost multe de-a lungul istoriei noastre contemporane, insa pana la initiativa academicianului Eugen Simion, proiectul nu reusise.
Ideea reproducerii anastatice a manuscriselor a fost excelenta, iar multiplicarea acestora intr-o editie cu difuzare nationala ar fi trebuit sa insemne facilizarea accesului cercetarilor la tezaurul eminescian. Din pacate, visul lui Constantin Noica din anii `70, invocat atat de des de initiatorii proiectului, a fost implinit numai formal. „Exista, intr-adevar, in mijlocul nostru o comoara de care abia ne atingem, de teama sa n-o prapadim: sunt cele 44 de caiete ale lui Eminescu. Ele se pastreaza cu grija, la Biblioteca Academiei, si se imprumuta foarte rar, numai cercetatorilor mai in virsta; caietele isi ascund tot mai mult slova lor aleasa, de lumina zilei, si raman sa fie pastrate in cat mai buna stare pentru generatiile viitoare. Dar ele ne privesc pe toti! Ele pot vorbi tuturor, intr-un fel, si mai ales oamenilor tineri. Nici un tanar nu are acces la caietele acestea si totusi pentru nimeni intalnirea cu ele nu ar fi mai rascolitoare decat pentru un tanar deschis catre cultura”, scria Noica, in Introducere la miracolul eminescian.
Dupa sapte ani de la publicarea celor 24 volume de manuscrise facsimilizate – operatie care a costat statul roman suma de 900.000 lei, am incercat sa aflam cati tineri, asa cum si-ar fi dorit Noica, cauta aceste carti in salile publice de lectura si care sunt bibliotecile unde acestea pot fi accesate. Bilantul a fost deprimant si dezvaluie dezinteresul si lipsa de organizare cronica a Academiei Romane. Desi obligata prin legea depozitului legal sa trimita sapte exemplare pentru fiecare volum catre Biblioteca Nationala, care, la rindul ei, ar fi distribuit aceste carti bibliotecilor-depozit legal din tara, Academia Romana nu si-a indeplinit nici macar aceasta prima indatorire legala.
Nu sunt bani de transport
Din 2009 si pana la inceputul acestei luni, Biblioteca Nationala a Romaniei primise doar primele 7 exemplare din cele 24 pe legea depozitului legal, iar restul, cu exceptia numarului 23, prin donatie. Situatia a fost remediata abia in momentul cind am inceput sa ma interesez de situatie in calitatea mea de jurnalist. „Nu am primit exemplare pe legea depozitului, deci nu am avut ce sa distribuim mai departe, la depozitele din tara””, mi-au marturisit surse din institutie.
In anul 2009, Eugen Simion sustinea ca Academia nu putea sa expedieze volumele catre bibliotecile din provincie, invocind lipsa banilor pentru transport. La inceputul lui 2016, responsabilul de proiect, Gabriela Dumitrescu, invoca acelasi inconvenient financiar, motiv pentru care multe dintre volumele editiei zac nefolosite si acum in depozitul Bibliotecii Academiei: „Tirajul a fost 750 de exemplare, pentru fiecare volum. Ele au fost distribuite marilor biblioteci din Bucuresti, din tara, chiar si din Republica Moldova. Singura problema a fost ca noi nu am avut bani de expeditie. Pentru ICR New York, de pilda, unde am trimis un set, banii au venit de la ICR”.
Din moment ce nici macar prevederile legii depozitului legal nu au fost respectate, nu am reusit sa depistez care sunt acele biblioteci publice care se bucura de o editie completa a caietelor facsimilizate ale lui Eminescu.
Din verificarile mele, Filialele Bibliotecii Academiei din tara, cu exceptia celei de la Iasi, nu se bucura de ea. Bibliotecarul Bogdan Craciun al Bibliotecii Academiei din Cluj a confirmat ca numai zece volume, de la numarul IX la numarul XIX, se afla in rafturile lor, dar ca oricum filologii nu sunt interesati de acestea. „Nu le-a cerut nimeni”, a precizat bibliotecarul intr-o discutie telefonica. La filiala din Timisoara manuscrisele lui Eminescu n-au ajuns deloc.
Nici Biblioteca Central Universitara „Mihai Eminescu” din Iasi nu detine editia completa: „Lipsesc cateva”, ne-a raspuns sec un reprezentant al institutiei.
Inclusiv Centrului National de Studii „Mihai Eminescu” de la Ipotesti ii lipsesc din volume. „Nu avem ce sa-i reprosam domnului Eugen Simion, dumnealui s-a ocupat de donatie si a avut grija sa ni se trimita exemplarele. Am verificat acum si am observat ca ne lipsesc doua volume. Cind cineva de aici va ajunge la Bucuresti se va ocupa si de achizitionarea lor”, a explicat un reprezentant al bibliotecii de la Ipotesti, accentuind, totodata, ca sala de lectura este vizitata de multi masteranzi sau doctoranzi filologi, care vin special sa le citeasca.
Suma cheltuita pentru publicarea acestor manuscrise a fost confirmata atat de Eugen Simion, cat si de redactorul Gabriela Dumitrescu. „Cineva l-a acuzat pe Eugen Simon ca ar fi cheltuit peste un milion de euro. Fals. Suma a fost mult mai mica, de 900.000 lei. Cine a lucrat la aceasta editie, exceptind cheltuielile de tipar, a lucrat gratis. Am primit premiul Academiei Romane pentru aceasta editie, premiu care se primeste o data in viata. Cistigul, insa, a fost imens si mi se pare ciudat ca multe biblioteci …
