VIDEO Două drone au lovit într-un port din Oman, țară care nu fusese atacată până acum de Iran

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

VIDEO Două drone au lovit într-un port din Oman, țară care nu fusese atacată până acum de Iran

Instalații portuare din Oman, lovite de două drone. Foto. captură X

Portul comercial Duqm din Oman a fost lovit de două drone, rănind un muncitor străin, a anunțat duminică agenția de știri de stat, preluată de Reuters.

Resturile unei alte drone au căzut într-o zonă situată în apropierea rezervoarelor de combustibil, dar nu s-au înregistrat victime sau pierderi materiale, a adăugat agenția de presă omaneză.

Este pentru prima oară când are loc o astfel de lovitură în Oman de la începutul, sâmbătă dimineață, a atacului israeliano-american asupra Iranului, urmat de lovituri de represalii iraniene cu rachete și drone.

Până acum, Iranul atacase doar Israelul și celelalte monarhii din golf care găzduiesc baze americane: Bahrei, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Qatar.

Omanul a fost principalul mediator în ultimele negocieri dintre americani și iranieni până la momentul atacului asupra Iranului.

Omanul are legături militare cu Statele Unite și găzduiește două escadroane de avioane americane F-16 la baza aeriană Thumrait.

spot_img