Ursula vor der Leyen vorbește despre „riscul unei escaladări” a războiului din Orientul Mijlociu

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ursula vor der Leyen vorbește despre „riscul unei escaladări” a războiului din Orientul Mijlociu

Ursula von der Leyen la conferința de presă din Bruxelles, Belgia, în decembrie 2025. Credit line: dts Nachrichtenagentur / imago stock&people / Profimedia

Președinta Comisiei Europene a anunțat într-un mesaj pe X că a discutat cu șeicul Tamim bin Hamad Al Thani al Qatarului despre „consecințele atacurilor nechibzuite și nediscriminatorii ale Iranului asupra țării”. Ea susține că a asigurat Qatarul de o „solidaritate europeană puternică” și vorbește de nevoia unei tranziții rapide în Iran. 

Într-un moment în care regiunea se află într-o profundă tulburare, Qatarul poate conta pe o solidaritate europeană puternică. Așa cum și noi am putut conta pe sprijinul Qatarului pentru cetățenii europeni, iar pentru acest lucru i-am mulțumit șeicului. Riscul unei escaladări suplimentare este real”, a scris Ursula von der Leyen pe X. 

Ea spune că este „urgent necesară” o tranziție credibilă în Iran, care să asigure stabilitate și să „deschidă calea către o soluție durabilă”. 

„Aceasta trebuie să însemne oprirea programelor militare nucleare și de rachete balistice ale Iranului și încetarea acțiunilor destabilizatoare în aer, pe uscat și pe mare. Mai presus de toate, trebuie să reflecte și să sprijine aspirațiile democratice ale curajosului popor iranian”, a scris von der Leyen. 

Sute de mii de călători au rămas blocați sau au fost redirecționați către alte aeroporturi după ce Israelul, Qatarul, Siria, Iranul, Irakul, Kuweitul și Bahrainul și-au închis spațiul aerian. Măsura a venit după ce SUA și Israel au atacat sâmbătă dimineața Iranul, iar acesta a ripostat.

spot_img