Bursa de Valori Bucuresti a incheiat anul pe minus

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Bursa de Valori Bucuresti

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat anul 2015, in general, pe scaderi, in conditiile in care indicele de referinta BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 actiuni, a inregistrat un randament anual de minus 1,11%, iar valoarea tranzactiilor pe segmentul principal a fost cu peste 32% mai mica fata de 2014, reiese dintr-o analiza realizata de Puls Capital.

Potrivit analizei, 2015 este primul an dupa 2011 in care indicele BET s-a depreciat, dupa ce in perioada 2012 – 2014 a crescut in medie cu 11,21% pe an.
Singurii indici locali care au crescut in 2015 au fost ROTX, indice dezvoltat impreuna cu Bursa de Valori din Viena, si BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, cu 6,64% si, respectiv cu 2,12%, acestia fiind ajutati de evolutia titlurilor Erste, care s-au apreciat in anul curent cu 52,33%.
Lichiditatea in 2015 a scazut semnificativ fata de 2014, valoarea tranzactiilor pe segmentul principal al BVB insumand 8,803 miliarde lei, cu 32,23% mai mica fata de anul trecut.
Potrivit analizei Puls Capital, pe primul loc in topul celor mai tranzactionate actiuni s-au aflat titlurile Fondului Proprietatea, cu o valoare a tranzactiilor de 2,030 miliarde de lei. Acestea au fost urmate de actiunile Banca Transilvania si Romgaz, cu 1,615 miliarde lei si respectiv cu 1,488 miliarde lei.
Cel mai slab trimestru al anului a fost cel de-al treilea, atat din prisma evolutiei pietei locale cat si a celor externe, releva analiza mentionata. Bursele au fost afectate de incetinirea economiei chineze si de problemele legate de cresterea dobanzii de referinta din SUA. Astfel, indicele BET a scazut in aceasta perioada cu 4,34%. Corectii mai puternice s-au inregistrat pe indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie si utilitati, care a fost afectat si de scaderi ample ale pretului petrolului in T3. Astfel, indicele BET-NG s-a corectat cu 9,23% in lunile iulie – septembrie 2015.
Pentru 2016, prognozele arata ca un context economic favorabil in Romania ar putea conduce la o evolutie pozitiva a bursei locale, dar acest lucru va depinde insa si de factori externi, precum evenimente cu impact negativ la nivel global, pretul petrolului si cel al gazelor …

spot_img