Duminica aceasta, 26 aprilie, se vor împlini exact 40 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl și, cum se întâmplă de regulă în preajma unor comemorări de genul, interesul față de producțiile cinematografice dedicate catastrofei va crește foarte probabil subit. Iar unul dintre cele mai bune seriale realizate vreodată despre Cernobîl, dacă nu chiar cel mai bun, poate fi văzut acasă, în streaming, pe HBO Max. Netflix are un film despre subiect, dar lasă de dorit.
Ce s-ar putea spune nou despre serialul „Cernobîl” ce nu s-a spus deja după succesul uriaș de care s-a bucurat miniseria în 5 episoade produsă de HBO după lansarea sa în 2019? Adevărul e că nu foarte multe, deși aș aminti că doi dintre actorii săi au fost nominalizați la Premiul Oscar chiar anul acesta.
Iar Jessie Buckley, care în „Cernobîl” o joacă pe Liudmila – soția însărcinată a pompierului Vasili Ignatenko, a și fost recompensată cu Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal la gala de luna trecută. Recunoașterea a venit grație interpretării din filmul „Hamnet” de anul trecut, în care a jucat-o pe soția lui William Shakespeare în timp ce se confruntă cu pierderea dureroasă a singurului lor fiu. Rolul i-a adus de asemenea primul Glob de Aur și primul Premiu BAFTA din carieră.
În ceea ce-l privește pe Stellan Skarsgård, el a pierdut Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar în fața lui Sean Penn, însă interpretarea din drama „Valoare sentimentală” i-a adus al doilea Glob de Aur din carieră. Primul a fost tocmai pentru serialul „Cernobîl”, în care actorul veteran din Suedia l-a jucat pe Boris Șerbina, oficialul guvernului sovietic însărcinat cu evaluarea situației de la centrala nucleară și apoi limitarea repercusiunilor dezastrului.
Cei doi au fost însă doar o parte a distribuției serialului HBO, alături de actori precum Jarred Harris (care l-a jucat pe Valeri Legasov), Emily Watson (Uliana Homiuk), Paul Ritter (Anatoli Diatlov) sau Barry Keoghan, un alt actor nominalizat ulterior la Oscar.
Pentru Ritter, apreciatul actor britanic care s-a stins din viață în 2021 din cauza unei tumori cerebrale, rolul inginerului-șef adjunct al centralei Cernobîl din serialul HBO avea să fie și unul dintre ultimele din cariera sa. „3.6 roentgen, not great, not terrible”, replica personajului său când este informat de nivelul de radiație din camera de control, a devenit o senzație pe internet și a generat nenumărate meme-uri.
Serialul „Cernobîl” de pe HBO se bazează pe cartea unei laureate a Premiului Nobel
Totuși, tocmai modul în care au fost înfățișați în documentar Diatlov și ceilalți doi oficiali de top ai centralei – directorul Viktor Briuhanov și inginerul-șef Nikolai Fomin – a fost criticată de unii supraviețuitori după lansarea sa.
De exemplu, Oleksii Breus, unul dintre inginerii care au intrat în camera de control a reactorului 4 la câteva ore după accidentul nuclear, declara pentru BBC în 2019:
„Operatorii se temeau de el (Diatlov). Când era prezent la reactor, crea tensiune pentru toată lumea. Dar, indiferent cât de strict era, rămânea un profesionist de înalt nivel”.
Inginerul a speculat că e posibil ca Diatlov să fi devenit principalul anti-erou al serialului fiindcă, „la început, aceasta era percepția asupra lui în rândul angajaților centralei, al subordonaților săi și al conducerii de vârf”. „Ulterior, această percepție s-a schimbat”, a subliniat Breus.
Alte critici au fost îndreptate față de modul în care seria „Cernobîl” a prezentat unele dintre efectele radiației și relațiile de putere din interiorul statului sovietic. După cum nota jurnalista ruso-americană Maria Gessen într-o recenzie a serialului publicată de revista The New Yorker:
„Resemnarea era condiția definitorie a vieții sovietice. Dar resemnarea este un spectacol deprimant și nu e telegenic. Așa că autorii serialului ‘Cernobîl’ își imaginează confruntare acolo unde confruntarea era de neconceput”. Ea a criticat în mod special personajul fictiv al Ulianei Homiuk, argumentând că este un arhetip hollywodian și că un astfel de om de știință sfidător n-ar fi rezistat niciodată în sistemul sovietic.
La acest capitol cineastul american Craig Mazin, creatorul serialului, și-a permis anumite libertăți creative. De altfel, chiar secvența de la finalul ultimului episod arată că personajul lui Homiuk este menit să întrupeze acei câțiva cercetători care au îndrăznit să vorbească împotriva versiunii oficiale a evenimentelor și „au fost supuși denunțării, arestării și încarcerării”.
În altele însă, precum obiecțiile unora dintre operatorii centralei privind înfățișarea lui Diatlov, o parte a contradicțiilor vin din faptul că Mazin și-a bazat miniseria pe „Rugăciune pentru Cernobîl”, cartea de non-ficțiune din 1997 a jurnalistei și scriitoarei bieloruse Svetlana Alexievici.
Alexievici, laureata din 2015 a Premiului Nobel pentru Literatură, a scris cartea respectivă după un deceniu în care a intervievat peste 500 de martori oculari ai evenimentelor, inclusiv pompieri, lichidatori, politicieni, cetățeni de rând din Prîpeat și alte persoane. Evident, unii au perceput lucrurile diferit.
Netflix are un film „Cernobîl”, inspirat în parte de succesul serialului HBO
Cei care doresc să vadă weekendul acesta pe Netflix o producție despre accidentul nuclear de la Cernobîl ar putea observa în catalogul platformei de streaming un film numit „Cernobîl, 1986”. Lungmetrajul are la rândul său o istorie interesantă. E o producție bazată pe o idee mai veche a cineastului ucrainean Alexander Rodnianski.
Rodnianski e unul dintre cei mai de succes regizori și producători de film din Ucraina, premiat cu Globul de Aur pentru „Leviathan”, comedia sa neagră din 2014 lupta unui bărbat împotriva corupției din Rusia, Premiul César pentru drama „Loveless” din 2017, și cu 4 dintre peliculele sale primind nominalizări la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
El a avut 24 de ani în momentul producerii accidentului de la Cernobîl și a povestit că a fost o ambiție a sa să facă la un moment dat un film despre dezastru. Scenariul pentru „Cernobîl, 1986” (lansat în SUA și alte țări cu titlul „Chernobyl, Abyss”) i-a ajuns pe masă în 2015 și a mers ulterior cu el la actorul rus Danila Kozlovski, care la momentul respectiv era în filmări pentru popularul serial „Vikings” (în care l-a jucat pe prințul Oleg al Novgorodului).
Cei doi s-au hotărât să facă împreună filmul abia după ce au văzut succesul de care s-a bucurat serialul HBO. Au dorit însă să realizeze ceva diferit și s-au concentrat pe poveștile umane ale dezastrului, Kozlovski regizând și jucând rolul principal al filmului care a fost în cele din urmă lansat pe Netflix în 2021. Rodnianski a fost producător iar lungmetrajul cu o distribuție alcătuită în marte parte din actori din Rusia a fost finanțat parțial de statul rus.
A fost un ajutor pe care cineastul ucrainean avea probabil să îl regrete, având în vedere că o instanță din Moscova l-a condamnat în octombrie 2024 la 8 ani și jumătate cu executare din cauza comentariilor repetate ale acestuia împotriva invaziei ruse în țara sa natală. Condamnarea a venit la doi ani după ce Rusia îl declarase „agent al străinătății”.
Problema cu filmul său de pe Netflix e că este probabil unul dintre cele mai slabe din cariera sa. Personajele au dificultăți în a convinge, unele replici par trase de păr și o parte din secvențe lasă impresia că sunt inutil de lungi și devin plictisitoare. Rodnianski a făcut într-adevăr ce și-a propus: a spus povestea din perspectiva salvatorilor chemați la centrala nucleară.
Însă, făcând asta într-un film, nu serial, a lăsat la o parte alte lucruri precum povestea dezastrului propriu-zis, așa cum s-a desfășurat în centrala nucleară, sau tentativele frenetice ale autorităților de a mușamaliza ce s-a întâmplat. Rezultatul final a fost un film de nota 5,2 din peste 12.000 de evaluări publicate pe IMDb.
E la ani-lumină distanță de serialul „Cernobîl” de pe HBO, care are nota 9,1 / 10 dintr-un număr neverosimil de peste un milion de evaluări ale spectatorilor.
