Elveția va solicita Romei rambursarea cheltuielilor suportate de sistemul său de sănătate pentru tratarea cetățenilor italieni răniți în incendiul de Revelion de la stațiunea de schi Crans-Montana, care a făcut 41 de victime, a anunțat biroul guvernamental responsabil cu asigurările sociale, potrivit Reuters.
Solicitarea de rambursare a cheltuielilor adaugă o tensiune suplimentară relației dintre cele două țări, prim-ministrul Giorgia Meloni calificând această măsură drept „rușinoasă”, după ce s-a aflat că familiile victimelor incendiului au primit facturi.
Într-o declarație făcută sâmbătă seara pentru Reuters, Oficiul Federal de Asigurări Sociale (FSIO) a confirmat planurile Elveției de a recupera banii cheltuiți pentru tratamentul spitalicesc, dar nu de la familiile victimelor.
FSIO a precizat că, în conformitate cu acordurile actuale dintre statele membre ale UE și Elveția, victimele vor primi o factură doar în scop de verificare, iar costurile vor fi facturate „asiguratorului de sănătate străin relevant”.
Un purtător de cuvânt a precizat ulterior că, în cazul Italiei, autoritatea competentă ar fi Ministerul Sănătății.
Italia a tratat elvețieni răniți în incendiu fără a cere bani
Meloni a declarat într-o postare pe Facebook vineri seara: „În cazul în care această cerere rușinoasă va fi formulată în mod oficial, anunț încă de pe acum că Italia o va respinge categoric și nu va da curs acesteia în niciun fel.”
„Am încredere în simțul responsabilității autorităților elvețiene și sper că informația se va dovedi a fi complet nefondată”, a adăugat ea.
Elveția solicită rambursarea a peste 100.000 de franci elvețieni (109.000 euro) pentru patru cetățeni italieni tratați timp de doar o zi la spitalul din Sion după incendiu, a declarat sâmbătă ambasadorul italian în Elveția, Gian Lorenzo Cornado, potrivit agenției de știri ANSA.
Cornado a adăugat că pacienți elvețieni răniți în incendiul de la Cans-Montana au fost tratați timp de luni de zile la spitalul Niguarda din Milano, în nordul Italiei, și că Italia a trimis un elicopter al protecției civile pentru a ajuta la operațiunile de salvare fără a cere bani.





