Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a ajuns marți după-amiază la Paris, în capitala Franței, în ziua în care moțiunea de cenzură comună PSD-AUR a fost depusă în Parlamentul României.
Conform imaginilor surprinse de către un cititor HotNews, zborul liderului PSD a aterizat în urmă cu puțin timp pe aeorportul din Paris, iar Sorin Grindeanu a fost suprins în momentul ieșirii de la terminal.

Vizita acestuia a fost anunțată de echipa de comunicare a PSD, care a precizat și programul oficial pe care Grindeanu îl are în capitala Franței.
Astfel, miercuri, 29 aprilie, liderul PSD are „o întrevedere cu doamna Yaël Braun-Pivet, președintele Adunării Naționale a Republicii Franceze”, în prima parte a zilei, la ora 9:00.
Înainte de plecarea la Paris, șeful Camerei Deputaților și-a delegat atribuțiile.
Printr-o decizie care a fost publicată marți în Monitorul Oficial, Grindeanu și-a delegat atribuțiile pentru miercuri, ziua în care se va citi moțiunea în Plenul reunit al Parlamentului, vicepreședintei Camerei, Natalia Intotero.

Anunțul moțiunii, asumat de PSD doar printr-un comunicat
Marți a fost ziua în care liderul AUR, George Simion, a anunțat că partidul său, alături de PSD și de alți reprezentanți ai opoziției au strâns semnăturile necesare pentru a iniția procedura de demitere a guvernului condus de Ilie Bolojan.
George Simion a anunțat, la o conferință de presă organizată la Parlament, că au fost strânse 253 de semnături, un număr mai mare decât cel anunțat la postul public de radio cu puțin timp înainte. Inițial anunțase un număr de 251 de semnături.
„Avem de la nenumărate partide”, a răspuns Simion, întrebat cine a semnat textul moțiunii.
Liderul AUR a precizat că partidul său nu are o alianță sau coaliție cu PSD, dar a admis că cele două partide au și puncte comune, dar și lucruri care le despart. El a subliniat că AUR a semnat, alături de alte partide de „coloratură diferită” o procedură parlamentară.
Întrebat dacă AUR va forma un guvern cu PSD, dacă Guvernul Bolojan va pica la votul din Parlament, Simion a spus că nu s-a angajat public pentru acest pas. „M-as hazarda dacă aș spune că aș face coaliție cu cineva sau altcineva”, a adăugat șeful AUR.
La aproximativ jumătate de oră de la ieșirea lui George Simion pentru a face anunțul privind depunerea moțiunii de cenzură, PSD a trimis un comunicat de presă, fără ca vreun reprezentant al partidului să iasă la declarații, în Parlament, așa cum a făcut liderul AUR.
Acuzațiile pe care PSD i le aduce lui Bolojan
PSD consideră că depunerea și adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva unui premier „lipsit de legitimitate și fără sprijin parlamentar” reprezintă un proces democratic, reglementat la nivel constituțional și a anunțat că a reușit să asigure sprijinul unei majorități parlamentare pentru votarea moțiunii.
„PSD a strâns voturile necesare pentru demiterea prim-ministrului Ilie Bolojan. PSD a reușit să asigure sprijinul unei majorități parlamentare pentru moțiunea de cenzură împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan. Astfel, PSD va realiza o schimbare profundă în modul de guvernare, așa cum a solicitat marea majoritate a cetățenilor români. PSD subliniază că depunerea și adoptarea unei moțiuni de cenzură împotriva unui premier lipsit de legitimitate și fără sprijin parlamentar reprezintă un proces democratic, reglementat la nivel constituțional. Acest mecanism a fost prevăzut în Constituția României tocmai pentru a preveni un blocaj guvernamental provocat de refuzul premierului de a accepta o realitate politică ce nu-i mai permite să își exercite funcția de conducere a Guvernului”, au transmis social-democrații, în comunicatul lor de presă.
PSD susține că „incapacitatea” premierului Ilie Bolojan de a-și respecta partenerii de guvernare și de a fi „receptiv” la problemele și îngrijorările românilor a afectat semnificativ actul de guvernare și a produs numeroase blocaje instituționale.
„Din cauza orgoliilor și încăpățânării politice a premierului, România a ajuns în recesiune, consumul s-a prăbușit, producția a scăzut, iar inflația a retezat puterea de cumpărare a cetățenilor. Ar fi fost iresponsabil din partea PSD să nu intervină pentru a opri acest declin economic și social! Dincolo de discursul demagogic, premierul Bolojan nu a reușit să implementeze nicio reformă autentică în cele 10 luni în care a condus Guvernul României. Insinuarea că a reformat România prin tăieri de venituri, prin creșteri de taxe, prin sărăcirea populației și prin sufocarea fiscală a IMM-urilor și antreprenorilor români denotă o înțelegere rudimentară a mecanismelor economice și o deconectare totală de la realitățile din România”, mai afirmă PSD.
Social-democrații mai spun că retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan și demiterea sa prin mecanismul democratic al moțiunii de cenzură deschid calea pentru formarea unui guvern funcțional, care să fie condus de un premier capabil de colaborare.
Conducerea Parlamentului a decis ca moțiunea de cenzură să fie citită miercuri la 12:00 și să fie votată în secret, cu bile, marți, 5 mai, la ora 11:00.





