Mii de persoane au protestat în Turcia, vineri, de Ziua Internațională a Muncii, iar la Istanbul forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene și au reținut sute de persoane, potrivit AFP.
Organizația neguvernamentală CHD susține că la manifestațiile de la Istanbul au fost reținute cel puțin 370 de persoane.
„Cei aflați la putere deja vorbesc 365 de zile pe an, așa că permiteți-le lucrătorilor să vorbească despre greutățile cu care se confruntă cel puțin o zi pe an”, a declarat liderul Partidului muncitoresc turc, Erkan Bas, care a fost la rândul său stropit cu spray iritant, conform imaginilor difuzate de televiziunea de opoziție HALK TV.
Polis, Mecidiyeköy’den Taksim’e yürümek isteyen TİP’lilere TOMA ile müdahale etti.
Erkan Baş’ın biber gazından etkilendiği görüldü. pic.twitter.com/w2UFZrCq3J
— Solcu Gazete (@solcugazete60) May 1, 2026
„Doar muncitorii, lucrătorii, cei săraci găsesc piața închisă”
Două grupuri își semnalaseră intenția de a se deplasa spre Piața Taksim, scena protestelor antiguvernamentale în trecut, care a fost închisă de autorități în timpul nopții.
Un oficial sindical, Basaran Aksu, a fost reținut imediat după ce a reclamat închiderea pieței.
„Nu poți închide o piață pentru lucrătorii din Turcia. Toată lumea folosește Taksim, pentru ceremonii oficiale, pentru sărbători. Doar muncitorii, lucrătorii, cei săraci găsesc piața închisă pentru ei”, a afirmat acesta.
On May 1, 🇹🇷police fired tear gas at citizens who wanted to march to #Taksim Square/#Istanbul. According to 🇹🇷media, some police officers sprayed tear gas into the faces of the retreating people.
They also tried to disperse the citizens with a water cannon#taksimmeydanı #Turkey pic.twitter.com/aiwyon7gea— Karina Karapetyan (@KarinaKarapety8) May 1, 2026
În Turcia, de 1 Mai, are loc în fiecare an o mobilizare majoră a poliției, iar o suprafață importantă din centrul Istanbulului, din zona Pieței Taksim, este închisă.
Anul trecut, protestele s-au mutat în zona Kadikoy a orașului. Atunci au fost reținute peste 400 de persoane.
Grupul avocaților turci CHD, care a participat la manifestații, a scris vineri înaintea prânzului că, „conform informațiilor noastre, numărul persoanelor aflate în custodia autorităților este 370”.
Autoritățile au închis accesul către cartiere centrale din Istanbul.
🚩İSTANBUL’DA İŞKENCE VAR!
1 Mayıs iradesini büyüten, aralarında 27 yoldaşımızın da olduğu en az 50 kişi, işkenceyle gözaltına alındı.
⛓️💥Taksim iradesi işkenceye direnecek, BU KUŞATMA PARÇALANACAK! pic.twitter.com/x8lbmcqd5T
— Öğrenci Faaliyeti (@faaliyet34) May 1, 2026
Forțele de ordine au intervenit în forță în zona Beșiktaș
Polițiștii care au înconjurat cartierul Beșiktaș interveneau, uneori violent, oricând demonstranții începeau să scandeze. Mai mulți demonstranți au fost trântiți la pământ, potrivit AFP.
În districtul Mecidiyekoy, AFP a observat că forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva mulțimii, din care făceau parte și membri ai unui partid marxist, HKP, care încercau să treacă în timp ce scandau „SUA criminală, AKP (partidul de guvernământ la Turciei, n.r.) complice”.
Sindicatele și organizațiile din societatea civilă a convocat manifestațiile de 1 Mai din Turcia sub sloganul „Pâine. Pace. Libertate”.
#1Mayıs🚩
İstanbul’da 1 Mayıs: Polis şiddeti ve 512 gözaltı.
Mecidiyeköy’den Taksim’e yürümek isteyen gençlerin önü kalkanlarla kesildi; darbedildiler, yüzlerine tokat atıldı, kafalarına kaskla vuruldu
📹@eylemnazlier pic.twitter.com/DW3V41TpGi
— Evrensel Gazetesi (@evrenselgzt) May 1, 2026





