Trecerea la euro și mărirea taxelor a dus la o creștere a prețurilor în Bulgaria care va fi resimțită de turiștii care aleg această țară care destinație pe timpul verii, avertizează vicepreședintele ANAT Andrei Voican, citat de Economica.net.
„Un simplu Heineken la 0,33l … 32 lei!”, este exemplu dat de Adrian Voican care a publicat pe Facebook o poză cu prețurile la o terasă din Balcic. „Venim din Vamă, unde o bere costa chiar și 10-15 lei. Aici dublu sau triplu!”, spune el.
Adrian Voican califică afirmația că în Bulgaria prețurile sunt mult mai mici decât în România drept o prejudecată.
„Prețuri șoc în Bulgaria! La Balchik, prețuri ca în Grecia sau Italia. După trecerea la EUR și mărirea taxelor”, explică Voican.
„Atmosfera e plăcută, desigur! 10 români la 1 bulgar. Doar … prețurile acelea mici au dispărut cu desăvârșire!”, mai spune vicepreședintele ANAT.
Bulgaria, afectată de inflație
Bulgaria a înregistrat cea mai mare rată anuală a inflației din zona euro în aprilie 2026, potrivit datelor preliminare Eurostat bazate pe Indicele Armonizat al Prețurilor de Consum (HICP). Inflația a ajuns la 6,2%, plasând țara pe primul loc în clasamentul zonei euro pentru această lună, potrivit novinite.com.
Separat, Institutul Național de Statistică din Bulgaria a publicat o estimare preliminară națională, indicând valori și mai ridicate ale inflației. Conform acestei evaluări, inflația lunară din aprilie a fost de aproximativ 2%, iar inflația anuală a ajuns la 7,1% pe baza Indicelui Prețurilor de Consum (CPI).





